Chestia aia cu feminismul şi emanciparea

În ultima vreme, poate şi datorită specificului feminin al blogului de faţă, Maddame este din ce în ce mai des lăudată sau dimpotrivă, acuzată de feminism.

Ca să citez din personajul meu de suflet, “I deserve neither such praise nor such censure”.  Nu am fost niciodată feministă, chiar dimpotrivă, în anul 2009, feminismul mi se pare o mişcare a femeilor proaste, cu care nu prea mă încântă să mă identific.

Judecata se bazează pe trei piloni de gândire, pe care Maddame în marea-i locvacitate îi va detalia pe rând.

  1. Feminismul a fost bun la vremea lui. Vremea lui s-a terminat în anii şaizeci.
  2. Feminismul a alunecat în derizoriu.
  3. Feminismul e o mişcare misogină.

Să începem dară.

1. Feminismul a fost bun la vremea lui. Înţeleg că la începutul secolului al 20-lea, femeile luptau pentru dreptul la vot şi pentru dreptul la implicare în viaţa politică şi socială alături de bărbaţi.  Am înţeles şi lupta feministelor din anii 60, care protestau pentru dreptul femeii de a decide asupra propriului corp (avort şi alte cele). Au fost mişcări bune, care au scos în evidenţă egalitatea în drepturi între cele două sexe şi libertatea individuală şi au dus la apariţia femeilor în viaţa politică şi socială. Bun, frumos.

Pentru aia să nu uităm că mişcarea asta de emancipare a urmat pitoreştilor ani 50, care la rândul lor au venit imediat după război. Dacă în timpul războiului, femeile au fost mai “emancipate” ca oricând, muncind în fabrici şi pe şantiere în locul bărbaţilor plecaţi să moară ca proştii pe front, odată ce războiul s-a terminat, adoptarea rolurilor tradiţionale a venit ca o gură de aer proaspăt. Nu trebuie să le condamnăm pe bunicile care trăiau la mijlocul secolului trecut pentru că tot ceea ce îşi doreau era să aibe grijă de prunci şi să fie frumoase. Rolul tradiţional asumat era ca un plasture pus pe trauma războiului.

Să nu uităm nici de foarte cochetele flapper girls din anii 20 şi de divele anilor 30, care îşi câştigau singure existenţa, ieşeau neînsoţite în bodegi, participau la discuţii filosofice şi se iubeau cu cine vroiau, dincolo de orice convenţii sociale rigide.

2. Feminismul a alunecat în derizoriu. Că la vremea lui feminismul a făcut valuri la nivel social şi a dus la o nouă aşezare a rolurilor, este adevărat cu excepţia faptului explicat mai sus că rolurile alea erau asumate ca urmare a traumelor războiului.

Astăzi feminismul s-a trezit deodată că nu mai are pentru ce să lupte şi că a ajuns ca o babă paranoică, babă care vede duşmani şi pericol peste tot, şi care se ceartă cu toată lumea numai de dragul cerţii, pentru că asta ştie să facă şi ăsta a fost scopul ei în viaţă.

Feministele au ajuns femei-bărbat avide de putere, militante veşnice şi urâţite precoce (sufleteşte şi fizic), care trăiesc întru anihilarea inamicului comun: purtătorul de penis. Grotesc.

3. Feminismul e o mişcare misogină. Sau, cum spunea un bărbat tare deştept: dacă o femeie vrea să facă şi munca mea, de ce să mă opun? Vrem atât de mult să demonstrăm cât de egale suntem cu bărbaţii, încât ne pierdem orice urmă de discernământ şi feminitate. Luptăm neîncetat pentru drepturile noastre, fiecare ciorbă pe care nu o facem, fiecare bătătură în palmă de la dat la sapă, fiecare vomă după o beţie cot la cot cu bărbatul e o mică victorie în emanciparea noastră declarată.

(Trebuie spus aici şi că feministele din oficiu “luptă” pentru drepturile lor, ceea ce exclude automat varianta mai simplă, în care îţi asumi în pace un rol sau nişte drepturi, fără să trâmbiţezi chestia asta în public. Noi luptăm, nu discutăm!)

Ce implică toată mascarada asta? Că o femeie ar trebui să demonstreze că e egală cu bărbatul de lângă ea, copiind tot ce face respectivul. Un pic absurd, zic, atâta timp cât plecăm din oficiu de la ideea că suntem egali…

Concluzia? Feminismul e exact mişcarea care demonstrează că femeile au nevoie de o mişcare de emancipare ca să fie egale cu bărbaţii. Deci că ele singure nu sunt în stare. Deci o mişcare care în fond, denigrează femeile. Misogină carevasăzică.  De ce să te identifici cu asta?

Finalul apoteotic: feminismul e pentru proaste. Femeile nu se împart în femei emancipate sau nu, se împart în femei deştepte şi femei proaste. O femeie deşteaptă va şti întotdeauna să-şi ia ce vrea de la viaţă, indiferent dacă s-a “emancipat” sau nu, dacă ştie să facă o ciorbă şi îi calcă iubitului cămaşa sau nu.

Numai femeile proaste au nevoie să se ascundă după concepte şi teoretizări absurde. Pe care de obicei nu le înţeleg, motiv pentru care le transformă în religii intolerante (dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră). O femeie deşteaptă n-are nevoie să fie feministă. Îi ajunge să fie femeie.

Desigur din categoria Cum să fii o doamnă.

You may also like...

11 Responses

  1. anatati says:

    Jane Austen, ha? 😀 În altă ordine de idei, mă bucur că ai reluat articolele din seria asta …

  2. Maddame says:

    Jane Austen. Ha! 😀

  3. medusa says:

    Ai o idee preconceputa despre feminism si cunosti putin sau deloc despre aceasta miscare. Ma tem ca nu vezi suficient de bine nici in ce societate traim azi nici care a fost soara mamelor si bunicilor noastre.
    Sa le luam pe rand. Feminismul “la vremea lui”, te referi probabil la perioada cand femeile erau considerate dpdv juridic egale cu minorii si debilii mintali, adica pe vremea bunicilor nostri cand o femeie nu avea voie sa faca mai nimic fara aprobarea sotului, nu avea voie sa incheie acte de vanzare cumpare, donare, etc, nu avea voia sa calatoreasca in strainatate fara aprobarea sotului si nu avea voie sa voteze. De fapt acest drept de care azi ne cam batem joc a fost obtinut de romance de abia in 1938. Toate aceste schimbari s-au facut pentru ca niste feministe, chiar multe la numar, s-au luptat pentru schimbarile astea.

    Perioada de dupa anii 50, pe care o descrii , nu e valabila pentru Romania. Femeie din SUA da, au fost scoase de piata muncii, in Romania din contra, comunistii le-au fortat sa munceasca cot la cot cu barbatii. Egalitate? Nicidecum, pentru ca femeile aveau dubla zi de munca. Ele munceau in fabrici sau pe ogor, apoi se intorceau acasa sa gateasca, spele, faca curat, ingrijeasca copchii, in timp ce barbatii munceau si ei 8 ore apoi se intorceau acasa sa se tolaneasca. Nu spalau nici macar o furculita. Iar treaba asta e valabila si in zilele noastre.

    Crezi ca femeile azi sunt egale cu barbatii? Feminismuli “nu mai are pentru ce sa lupte”?

    Femeile din ziua de azi se confrunta cu discriminari in special dupa ce ies de pe bancile scolii. Pana atunci, fetele sunt egale si chiar ii intrec pe baieti.
    Apoi dupa casatorie vin problemele. Femeia “trebuie” sa-si schimbe numele de familie (sa renunte la o parte din identitatea ei de pana atunci). Femeia “trebuie” sa-si asume niste obligatii casnice (gatit, facut curat) care pentru barbat sunt cel mult “optionale”. Femeia “trebuie” sa ingrijeasca de copil, de parintii in varsta, de rudele aflate la spital, etc. Sunt o serie de astfel de obligatii care cad pe umerii femeilor.
    Sa trec la discriminarile de pe piata muncii. Poate nu stiai, in Romania femeile castiga cu 11% mai putin decat barbatii. In unele domenii, in finante de pilda, diferenta e de 30%. Fetele sunt 60% din absolvetii cu studii superioare, dar in firme si intreprinderi managerii sunt 90% barbati. Ceva nu merge. Cumva femeie “nu trebuie” sa conduca, e si asta o prejudecata. Ele se “pricep” mai bine la facut cafea si zambit frumos?
    In politica situatia este dezastruoasa. In parlamentul Romaniei femeile sunt doar 9,7% din totalul parlamentarilor, in consiliile judetene cam 3%, primarite tot cam pe acolo.
    Eu nu cred ca femeile sunt proaste . Eu cred ca sunt multe femei competente si destepte in tara asta, dar pentru ca sunt femei ele “trebuie” sa se multumeasca cu functia de asistenta/secretara/manager de comunicare -PR. Treburile serioase sunt pentru barbati.
    Apoi, ne facem ca nu vedem ca in familiile din Romania barbatii practica cu regularitate bataia nevestelor, ca deh, barbatul e capul familiei si tre sa arate din cand in cand cine e cocos in casa! Cate femei si-o incaseaza regulat nu se stie, pentru ca Statul roman, politicienii nostri barbati au alte prioritati: criza, pensiile, violenta la adresa femeilor fiind in mintea lor si a multora o chestie normala. De hartuirea sexuala, hartuirea femeilor pe strada si la munca, iarasi, siletio stampa.
    De tema prostitutie nu ma leg ca e mult de discutat.
    Incerc sa te fac sa intelegi ca feminismul este necesar, discriminarile femeilor nu au disparut doar pentru ca generatia noastra s-a nascut oficial in egalitate, nu invata/citeste/studiaza nimic la scoala despre feminism si discriminare si traieste intr-o stare de analfabetism pe tema asta.
    Dar mi-ar fi placut ca daca tot ai abordat tema asta, sa fi facut un mic search pe internet sa vezi cu ce se mai ocupa feminismul in zilele noastre.

    • Maddame says:

      Medusa, ai comentat şi argumentat frumos, felicitări.

      Eu nu am negat niciodată importanţa istorică a feminismului. Faptul că o mână de femei intelectuale şi vizionare au luptat pentru egalitatea în drepturi este admirabil şi a schimbat aşezarea societăţii pentru totdeauna. Până aici sunt de acord cu tine, feminismul a fost o mişcare extraordinară la vremea ei.

      În ceea ce priveşte situaţia femeii în ziua de azi, problema se pune altfel. Argumentaţia ta gravitează foarte mult în jurul cuvântului “trebuie”, cu ghilimelele de rigoare, cum că societatea ţi-ar impune.

      Eu cred că nu “trebuie” să faci nimic. Suntem datori vieţii cu o moarte. Atât. “Trebuie” să mori, în rest totul în viaţă e o funcţie a liberului arbitru. Nimeni nu te obligă să munceşti 10 ore la serviciu şi după aia încă 4 în gospodărie, în timp ce bărbatul tău stă tolănit cu o bere. Nimeni nu te obligă să stai lângă un bărbat care te bate. Nimeni nu te obligă să păstrezi un serviciu unde eşti discriminată şi nimeni nu te obligă să-i faci cafeaua şefului.

      Femeile anului 2000 ar trebui să se lupte în primul rând nu cu o societate neînţelegătoare, ci cu capcanele de gândire şi mentalitate pe care şi le creează ele însele: victimizarea (nu sunt înţeleasă, lumea e rea, nu mă pot descurca singură), dorinţa de a fi “everybody’s darling” (nu cumva să spun ceva urât, s-ar putea x sau y să nu mă mai placă), teama de conflicte (femeie sunt mai împăciuitoare, mai blânde etc), teama de succes (nu sunt în stare să fac faţă conducerii şi responsabilităţii).

      Vorbesc aici de femeile educate, pentru că nu poate fi vorba de “emancipare” la sat, unde munca preponderent fizică creează nevoia unei împărţiri sociale tradiţionale, femeia la cratiţă şi bărbatul pe câmp.

      În ceea ce priveşte rezultatele şcolare, ele sunt o urmare tot a mentalităţii de “vreau să mă iubească toată lumea” a femeii. Notele bune la toate materiile duc fetiţa spre o divizare atât de mare a atenţiei, încât uită să se concentreze asupra materiilor care îi fac cu adevărat plăcere şi de care se simte atrasă. E din nou o capcană de gândire. În momentul în care termină şcoala, ea va şti câte ceva din orice şi nimic foarte bine, spre deosebire de băieţi, care lipsiţi de ambiţia notelor, se vor concentra în şcoală asupra materiilor care întradevăr le plac şi în care pot atinge o anumită performanţă.

      Vezi tu, feministele se concentrează asupra nepuntinţei femeii de a reuşi într-o societate rea. Eu cred că o femeie excepţională va ajunge acolo unde vrea. Politica din România nu este un exemplu bun, pentru că acolo nu este vorba de oameni excepţionali, ci de nişte nulităţi cu relaţii – femei şi bărbaţi deopotrivă.

      Dincolo de drepturi sociale şi politice egale (pe care le avem), feminismul nu mai poate obţine mare lucru pentru femei. Mentalităţile nu sunt schimbate prin “luptă”.

  4. maddy says:

    cred ca feminismul acuma e prost inteles. am un prieten pe chat din SUA cu care vorbesc si mi`a spus ca acolo unele femei se simt insultate daca un barbat le deschide usa.
    nu`s feminista si nu`s misogina dar nu vreau sa fiu egala cu un barbat, fiecare are rolul lui si eu vad femeile si barbatii ca si ceva complementar, nu ca un cerc impartit in 2 parti egale.

  5. The Fan says:

    Mda, feminismul…
    Pacat ca exista prea multe pseudo-feministe care vor drepturi egale (sic!) dar si privilegiile care i se cuvin doar din cauza faptului ca s-a nascut cu organele multiplicatoare pe interior.
    Exista in societate o discriminare pozitiva la adresa femeilor – iar unele femei profita la maxim de acest lucru.
    Problema feminismului este ca cere drepturi egale pentru femei, dar uita sa ceara si obligatii egale pentru ele…

  6. B says:

    Femeile si barbatii vor fi egali in momentul in care un barbat va putea da nastere unui copil, atunci cand doua femei dau doi barbati vor putea perpetua specia. Cel putin asta este acceptiunea mea.

    Pana atunci un barbat va fi porc daca nu deschida usa unei doamne, o femeie va fi ipocrita daca nu stie sa primeasca un compliment. Cel putin din punctul meu de vedere.

    Ok, se poate argumenta ca nu asta e scopul feminismului si ca feminismul a luptat pentru a scoate femeia din bucatarie si sa ii permita sa ajunga intr-un birou. De acord ca femeile nu au avut dintotdeauna drepturile pe care le au astazi. De acord ca feminismul a avut o importanta majora la vremea aparitiei sale, la fel cum a avut si discursul lui Martin Luther King.

    Dar feminismul actual ignora regula genetica a diferentei majore din gandirea femeilor si barbatilor: in mare parte barbati au gandire matematica, organizatorica, pe cand o femeie e mai atenta la detalii, e mai atrasa de uman. Asa vad eu lucrurile si pana acum nu mi-a contrazis nimic teoria. Si inca ceva: barbatii vor performante pe un domeniu datorita instinctului puternic de turma. Da, recunosc, avem instinct de haita. Fiecare barbat in parte vrea sa fie mascul alfa. Fiecare barbat vrea sa fie mai bun decat ceilalti barbati din haita.

    Femeile nu prea sunt asa. O femeie poate trai doar cu un barbat alaturi de ea, dar un barbat are nevoie de un “tovaras” de baut, de iesit la meci, de comentat dupa femei s.a.m.d. O femeie poate ca vrea o prietena de suflet careia sa-i povesteasca ce si cum, dar nu neaparat. Ea se poate confesa unui barbat la fel de bine. Un barbat (datorita orgoliului interior pe care nu ai cum sa-l depasesti) nu se va confesa niciodata pe deplin unei femei.

    Nu inteleg de ce trebuie sa existe bariera asta mentala ca femeile sunt mai jos decat barbatii. Pentru mine, oricine gandeste astfel nu are capacitatea de a se cunoaste pe sine nici in proportie de 1%. De ce? Pentru ca datorita femeilor specia se perpetua. Voi, femeile, ne impliniti vietile atat prin existenta cat si prin faptul ca ne oferiti darul de a avea un copil. Orice barbat, oricat de feroce se crede, se inmoaie tot cand ajunge acasa si isi ia pruncul in brate si isi saruta sotia.

    Femeia este si va fi cheia umanitatii prin instinctul matern. O femeie protejeaza, o femeie calmeaza, o femeie vindeca. Barbatul ucide, ataca, darama. Astia suntem, fie ca ne convine sau nu. Femeia umanizeaza in vreme ce barbatul abstractizeaza.

    O femeie de succes in afaceri trebuie sa se masculinizeze. In afaceri nu se saruta mana unei femei, in afaceri nu se tine usa deschisa unei femei. Femeia in afaceri isi pierde rolul de femeie pentru ca mediul este impersonal. Pentru ca nu permite. Daca vrei sa faci afaceri gandesti ca un barbat – adica matematic. Daca vrei sa faci afaceri nu ti-e mila sa dai afara un angajat cand vine sa se planga ca a furat pentru ca nu are copilul cu ce se imbraca la scoala. Pe romaneste, unui barbat “i se rupe” de chestia asta. Esti incompetent, ma minti, ma furi, zbori. Femeia acorda o a doua sansa. Pentru ca o femeie in post de conducere este, instinctiv, mama tuturor. Pentru ca are grija de toti angajatii, pentru ca deciziile sunt luate ca sa fie bine tuturor. Un barbat vrea sa scoata bani din afacere si atat. Il doare in cot ca salariile celor de sub el sunt mici. Salariile se maresc doar ca sa nu plece angajatii la concurenta. Atat.

    Feminismul contemporan, asa cum este el promovat, nu are cum sa existe. Vreti egalitate, atunci du-te tu la munca 16 ore pe zi si stau eu sa fac mancare. A, atunci sunt lenes si un porc mizer, nu? Ca eu stau acasa si sparg seminte si femeia munceste. Dar invers e ok.

    Feministele vor sa aiba acces la posturi de conducere. Dar nu mai sunt femei in adevaratul sens al cuvantului. Pentru ca nu mai are timp sa se ocupe de copil, nu mai are timp nici de ea.

    Ca am ajuns si la problema copilului. De ce nu se ocupa barbatii de copii: pentru ca nu au rabdare. E genetic. Nu avem instinctul ala de baza care ne da capacitatea sa stam sa explicam doua ore in sir aceeasi chestie. De acord ca exista si femei care stau toata ziua la munca, dar angajeaza tot o femeie sa se ocupe de prunc. Nu un barbat. Si daca nu ai timp de propriul tau urmas, atunci la ce-l mai faci? Ca sa ai un copil? Atat?

    Ca sa inchei comentariul deja kilometric: eu nu m-as insura nicioadata cu o feminista. Prefer femeia care stie sa fie femeie, care sa fie eleganta in societate si o mama grijulie in casa. Nu cer sa stea la cratia, sper sa imi pot permite sa angajez un bacatar/o bucutareasa sa faca de mancare zilnic. Nu ii cer nici sa stea acasa toata ziua sa aiba grija de cel mic dar nici nu as accepta sa stea 16 ore pe zi la munca pentru ca vrea “cariera”. Daca vrea cariera nu mai face un copil. In plus, de-asta ma sacrific eu sa nu mai am viata si timp liber, ca sa ai tu timp sa te ocupi de altceva. Asta e modalitatea mea de a avea grija de casa, copil, sotie. Prin munca. Amandoi muncim ca sa ne fie bine, doar ca diferit. Unul se cearta cu nebunii in companie, celalalt are grija de camin.

    Cel putin asta e viziunea ideala.

  7. B says:

    Am uitat sa spun ca mi-a placut articolul foarte mult 😛

  8. Maddame says:

    Be, feminismul e o chestie, dar dorinţa unei femei de a se realiza profesional n-are nimic de-a face cu el.

    Nu vorbim aici de carieristele care uită de viaţa personală pentru cine ştie ce giob bine plătit. Nici femeile, dar nici bărbaţii obsedaţi de carieră nu sunt de admirat, iar eu aş avea la fel de puţină înţelegere faţă de partenerul meu dacă m-ar neglija pentru profesie cum ar avea şi el faţă de mine.
    Excesele de orice fel arată numai lipsa echilibrului interior, iar eu nu aş putea trăi alături de un om dezechilibrat.

    Ca femeie independentă (financiar) îţi pot spune că atâta timp cât ştiu că mă pot întreţine singură, relaţia cu partenerul meu este mult mai armonioasă. Nu am primit niciodată bani de la omul de lângă mine iar el ştie că singurul motiv pentru care suntem împreună este faptul că ne iubim.

    Cred că o relaţie cu adevărat armonioasă se formează între doi oameni compleţi – fiecare independent, cu pasiunile lui şi grupul lui de prieteni, cu momentele lui de linişte şi cu tăcerile lui. Altfel, relaţia devine un fel de co-dependenţă bolnavă, în care stăm împreună pentru că singuri nu ne putem descurca.

    Din punctul ăsta de vedere nu sunt de acord cu tine – dacă bărbatul de lângă mine ar parazita pe lângă mine sau eu pe lângă el, cred că mai devreme sau mai târziu am dezvolta resentimente.

    În asta e inclus şi călcatul cămăşilor, şi făcutul de mâncare şi câştigatul banilor. N-aş putea accepta lângă mine un bărbat care nu e în stare să-şi calce singur cămaşa sau să nu ştie să facă ciorbă – nu din considerente feministe, ci pentru că asta ar arăta că e slab şi dependent de mine pentru anumite chestii.

    Pe de altă parte, nici ominosul domn M nu m-ar suporta plângăcioasă, dependentă şi dezechilibrată 😀 sau incapabilă de a se descurca singură, din aceleaşi considerente. El va şti să calce o cămaşă, dar şi Maddame să schimbe o roată şi să înşurubeze un fassung sau să reinstaleze windows. După cum spunea the fan, aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii 😉

  9. Cata says:

    uite ca vad si eu unul din putinele posturi serioase scrise cu adevarat bine, cu cap si coada si cuprins 🙂 prin bloagele astea ale noastre.
    @ medusa – referitor la discrimarile actuale de care vorbesti, nu cred ca e vorba de emanciparea femeii neaparat, cat de educarea noastra, a tuturor. Cu riscul de a imi da foc la valiza, sa stii ca femeile alea care si-o iau de la soti chiar au nevoie de nitica glagorie. Am vazut si am auzit de nenumarate cazuri in care femeia cotonogita gospodareste de centaurul bataturii refuza sa depuna plangere/ dea in judecata/ paraseasca pe jupanul martial (scuze de genul “lasa ca data viitoare nu mai face” “era baut, nu stia ce face” “mi-a promis ca nu mai face”). Wake up, daca vreti sa fiti egale cu barbatii, invatati sa va aparati de ei. Ca o vorba data “din casa”, dintre barbati, si noi ne luptam intre noi, asa ca alora mai retardati intelectual li se pare normal sa se lupte cu oricine pentru orice, oricum ii duce mintea. Si sa stii ca barbatii sunt predominanti in functiile de conducere pentru ca ei lupta pentru functiile/ pozitiile alea. Nu e suficient sa fii un profi desavarsit ca sa ajungi sef, tre’ sa mai ai in tine si ceva cojones sa lupti pentru ce vrei si dupa ce obtii, mai tre’ sa lupti ca sa pastrezi ce ai. Crede-ma, ca poti sa fii tu cea mai buna si cea mai inteligenta si cea mai harnica si cea mai constiincioasa fiinta dintr-o firma, ca nu iti apreciaza cineva calitatile alea si nu te pune sef pentru ca recunoaste ca esti harnica sau profesionista. Si asta e valabil si pentru barbati, nu numai pentru femei. Daca vrei musai sa fii ca noi, nu trebuie sa lupti pentru niste asa-zise drepturi din postura de militanta feminista ci trebuie pur si simplu sa spui ce vrei si sa lupti pentru acel ceva. Nici noua nu ne da nimeni ceva gratis pentru ca suntem barbati. Ca asa functioneaza lumea asta, vrem-nu-vrem …

  10. Cezar says:

    Majoritatea oamenilor nu inteleg actul de creatie a lui Dumnezeu. Incearca sa diferentieze Femeia-OM de Barbatul-OM ca si cum ar fi doua specii diferite. In civilizatiile orientale viziunile sunt mai aproape de adevar dar in practica generala femeia este marginalizata si adusa in stare de obedienta. Occidentalii prin furia timpurilor moderne au reabilitat fortat(obligati si de violentele miscari feministe) “sexul slab” acceptand cel putin egalitatea. Realitatea este ca cele doua sexuri opuse sunt perfect complementare. Chestia cu sufletele pereche nu este o utopie. Daca social putem avea doua entitati atasate la teluri si valori egale, pe plan intim diferentele se manifesta si se materializeaza cu ajutorul catalizatorului dragoste prin Noul Nascut. Si astfel lucrarea Domnului este continuata perpetuu prin noii Adami si noile Eve. Atat de diferiti, dar asa de legati prin iubire. Cine are nevoie de misoginism bipartid?