Despre dependenţe

Unii oameni – procentual mai mulţi est-europeni decât vest-europeni, mai mulţi balcanici decât non-balcanici şi mai mulţi români decât alţi balcanici – sunt programaţi de mici la ratare.

Pentru că sunt obişnuiţi de mici că tot timpul cineva va curăţa căcuţul produs de ei.

Mămica găteşte, spală chiloţi, face curat, se dă de trei ori peste cap şi îi dă pruncuşorului bani de cico şi de film, chiar dacă asta înseamnă că ea va purta încă o vară aceiaşi pantofi de acum cinci ani, pingeluiţi şi răs-pingeluiţi. Tăticul munceşte până cade ca să-şi tragă fiul adolescent sau pre-adolescent telefon de douăj de bulioane, să fie şi el în rând cu lumea.

Fetiţa nu mai suportă hainele din IDM şi vrea să meargă la cumpărături în mall? Mămica mai poartă încă un an pantofii de (acum) 6 ani.

Copiii cresc, învaţă sau nu, merg la facultate sau nu. Dacă merg, în fiecare săptămână, mămica îşi rupe spatele să care păpică făcută în casă până la mecanicul de tren, să mănânce pruncul ciorbă şi sarmale, că cine ştie cum mănâncă pe acolo. Primeşte rufele, le spală, le calcă, le trimite înapoi, că săracul prunc are de învăţat, de ce să se mai streseze şi cu asta!

Mai poartă încă 4-5 ani aceiaşi pantofi, ca să-i trimită pruncului de la facultate bani, că el învaţă, săracul, cum să se întreţină altfel decât cu bani de acasă?

Pruncul termină facultatea (mediocru) şi se angajează (la fel de mediocru, pentru că n-are experienţă ioc). Nu a muncit o oră în viaţa lui, dar acum se plânge că leafa e mică şi viaţa grea. Mămica şi tăticu suplimentează leafa din pensia lor, că săracu’ copil nu poate trăi din douăj de bulioane pe lună.

La ce duce asta? În loc să se obişnuiască cu munca de mic, copilul creşte puturos şi obişnuit să i se sufle în cur în tot ceea ce face. Are senzaţia că este exploatat pentru că trebuie să muncească 8-10 ore şi că nu e apreciat la adevărata valoare. Mămica şi tăticu continuă să-i plângă de milă şi să-i explice cum soarele răsare în curul lui şi cum el de neapreciat.

Anii trec. Copilul vrea casă, mămica face ipotecă. Copilul vrea mobilă, mămica mai face un credit. Rufele le spală tot mămica, sărmăluţa vine săptămânal cu trenul, copilul, săracul, se speteşte muncind şi nu e apreciat. Săracul.

Ce se întâmplă pe partea cealaltă? Mămica şi tăticu investesc tot timpul, banii şi energia în propăşirea progeniturii. Renunţă la tot ceea ce i-ar îndemna la dezvoltare personală şi evoluare pentru ăla micu. Frustrările şi regretele se adună, dar sunt ignorate, pentru că, nu-i aşa, ei trebuie să fie părinţi buni.

Ajung bătrâni, ies la pensie şi au mult timp liber. Dacă pruncul (de acum adult) îndrăzneşte să arate vreun semn de independenţă, de decizie proprie sau de iniţiativă, este pus la punct urgent: “Ne-am sacrificat pentru tine, nerecunoscătorule! 10 ani am purtat aceiaşi pantofi ca să te ţin pe tine în şcoală!”

Dependenţa se mută de pe o parte pe cealaltă iar conflictele escalează. Unde ajugem cu asta? La frustrări, nervi, certuri, neputinţă şi resentimente. Evoluţie ioc, responsabilitate ioc, iubirea sinceră e înlocuită de reproş şi de sentimente de vinovăţie.

Circul se repetă de la o generaţie la alta. În loc să ne obişnuim copilul cu munca şi cu valoarea banilor de mic (vrei bani de buzunar? speli maşina lu’ tac-tu şi primeşti bani. faci curat în casă-mai primeşti ceva. mergi la piaţă – încă un pic. vrei telefon mobil? iti aduni banii de buzunar cateva luni bune si-ti cumperi), îi suflăm în cur şi îi dăm impresia că ar fi buricul pământului. Renunţăm la tot ce ne e important ca să fie micuţul “fericit”, oricât de stupide ar fi pretenţiile lui. Curăţăm după el, chiar dacă asta înseamnă că niciodată nu va fi responsabil pentru propriile acţiuni. Când n-are chef de muncă, plângem că e exploatat.

După care ne mirăm că a ajuns exact produsul educaţiei pe care a primit-o.

You may also like...

62 Responses

  1. Eugen says:

    Nu suntem inca pregatiti pentru genul acesta de mentalitate, serios. Dar fain scris, totusi!

    • Maddame says:

      Cu “nu suntem pregătiţi” o să se tot perpetueze modele fundamental greşite. E mai uşor să preiei mentalităţile de la moşii tăi decât să-ţi revizuieşti valorile.
      Societatea nu e pregătită, zici? Dar astea sunt veşti bune pentru tine. Dacă tu îţi educi copilul să ştie de muncă şi de responsabilitate, atunci va avea un avantaj enorm faţă de toţi răhăţeii care cred că soarele răsare la ei în găoz.

  2. Eugen says:

    Nu am fost crescut ca “odorul lui mama”, am muncit de la 17 ani si nu imi pare rau deloc. La varsta mea am mai multa experienta si stiu sa fac mai multe si mai bine decat altii cu 5-10 ani mai in varsta.

    Probabil ca pe copii mei, cand si daca o sa ii am, o sa ii educ cam in aceeasi idee. Dar sa schimbi un mod de a fi asa rapid nu cred ca e posibil, mai ales si cu ideea impamantenita adanc in creierasul nostru balcanic “Lasa, ba, ca merge si asa!” Si sa incerci sa schimbi lumea am invatat ca nu merita. Nici pentru ei, nici pentru tine care iti pierzi vremea inutil. Si viata e prea scurta ca sa o irosesti in halul asta.

    P.S. Vezi ca articolul tau a ajuns pe aici http://ftw.ro/Personale/Despre_dependente

    • Maddame says:

      Şi ai vreun pic de înţelegere pentru cei care se plâng că sunt exploataţi şi “nu au noroc în viaţă”, când ei tot ce au făcut a fost să paraziteze pe banii babacilor până la 25 de ani şi după aia au pretenţia să fie angajaţi direct şefi? Tocmai ştiind că tu ai muncit să ajungi unde eşti!

      (ftw: Merci)

  3. Tu, da s-o intrupat Rand in tine sau ceva ?

    Hai sa traiesti.

    • Maddame says:

      @ Mircea Popescu Sa traieşti şi tu. Dacă s-o întrupat, a pierdut cam mult pe drum, putea să găsească o ţintă o ţâr’ mai deşteaptă 😀

      @Adrian Am citit o chestie foarte interesantă: cică biserica ortodoxă are la bază principiul (fundamental al) tradiţiei. Adică dogmele şi obiceiurile sunt luate de bune, pentru că aşa au făcut cei dinainte. Să transceadă asta pe o societate întreagă?

  4. Adrian says:

    Foarte corect scris! O analiza succinta si perfecta.
    Cauza? “Parintii” de care vorbesti asa au prins ei ca se facea, asa stiu ei ca e normal. Sunt “copii” care in perioada in care comunistii au generat migratia de la sat la oras au fost tinuti pe mancare si un plus de bani de cei de acasa. “Maturii”din orase care in perioada de lipsuri de pana in 89 au fost tinuti cu carne primita de la tara.

  5. Biona says:

    Partial ai dreptate, dar foarte mult depinde de cum isi utilizeaza “odorul” timpul eliberat. Daca in timpul in care-i calc camasa el citeste ceva interesant, filosofeaza cu prietenii cred ca este un timp castigat. Adevarat, castigat pentru el pierdut pentru mine, dar printre camasile tatalui sau si bluzele mele ce mai conteaza?!
    Apoi, ce preferi sa faca multe lucruri marunte toata viata sau sa stie sa gandeasca sa-i puna pe altii sa faca “corvezile” iar el sa “inventeze” ceva. Oare modelul american cu pus copilul la diverse activitati nu-l aliniaza, nu-l determina sa fie YESMAN?! in loc sa-l oblig sa spele masina prefer sa-l vad ca deseneaza o masina.

    Cred ca linia de mijloc este folositoare tuturor.

    Si apropo, nu cred ca Eistein isi calca pantalonii, dar stiu ca avea program strict de invatat si plimbat (studiat lumea si natura). De asemenea, cred ca mama lui a fost fericita facandu-i de mancare.

    Stiu ca nu toti pot fi Einstein, dar poti sa-i dai o sansa.

    Dar, trebuie sa stii si cand sa te opresti si sa-l lasi sa zboare singur, fara sa cada si sa stie sa-si faca singur un cuib.

    • Maddame says:

      Probabilitatea cea mai mare este ca odorul tău, ca şi al meu şi al altor 95% dintre oameni, să fie în cel mai bun caz mediocru. Inteligent la nivel mediu. În niciun caz Einstein. După probabilitatea asta, cred că mai înţelept este să mizezi pe cele 95% probabilităţi decât să te gândeşti că s-ar putea să fie Einstein deci, preventiv, să-i lăsăm timp să se dezvolte.

      Dacă îl creşti responsabil şi activ, va găsi timp mereu pentru hobby-urile lui. Şi va şti că responsabilitatea realizării personale stă exact în mâinile lui. Dacă îl creşti pe palme, va rămâne puturos şi plângăcios toată viaţa.

      Spui de cămăşile tatălui. Dar de ce tatăl nu îşi calcă singur cămăşile, în timp ce tu, de exemplu, îţi faci manichiura, citeşti o carte sau joci bridge cu prietenele? Poate pentru că şi el a fost dus în braţe de o mamă care îl vedea posibil Einstein*?

      *Dacă tatăl este întradevăr Einstein sau ceva similar, atunci retrag tot şi îţi dau dreptate 100%.

  6. Da’ daca femeia simte in mod subiectiv placere in exact asta, ca spala camasi ? Daca ea nu-si doreste de fapt nici sa-si faca unghiile, nici sa joace bridge, chestia ce-i da ei satisfactie e gatitul pentru odor ?

    Ca ma gandesc ca nu ne putem apuca sa prescriem oamenilor calea spre fericire doar de dragul ideilor noastre despre cum ar trebui sa fie feminismul.

  7. seaqxx says:

    Combinația ideală între școală si muncă era una din doctrinele principale ale comunismului.
    L-am dat jos cu totul că nu ne-a plăcut și n-am pastrat ce era bun în el. Ne merităm soarta.

  8. Maddame says:

    Monşer MP, eu nu cred in feminism, este una din mişcările secolului 20 care au alunecat spre crunt ridicol.

    Nici nu prescriu calea spre Nirvana.

    Dar cred în dualitatea cauză-efect. Dacă copilul tău ajunge un ratat, înainte să-l deplângi că “n-are noroc”, uită-te la tine în ogradă. Poate ai ceva de-a face cu ratarea lui.

  9. Miştotică says:

    Eu îs unul din ăla crescut cu munca. Deşi stăteam la bloc, în fiecare week-end, du-te la bunică-ta şi ajut-o în grădină. Du-te la săpat în câmp, du-te la cules porumbu’, du-te la paie, etc. Şi varianta asta dă chix de foarte multe ori. Pt că îi arăţi plodului că nu tre să se obosească prea mult cu şcoala. Dă de 3 ori cu lopata în construcţii şi are bani să-şi cumpere un tricou. Pt ce să se agite mai tare? Ajungi să te rogi de el să facă o facultate, pe cae o va face numa’ să scape de gura ta. Va face ceea ce ţi-ai dorit tu pt el. Şi va iesi un mare căcat pe băţ.
    PS: nu vorbesc din experienţă proprie. Spun doar ce am văzut în jurul meu.

  10. Maddame says:

    Miştotică, şi ce-i rău în asta? Nu suntem toţi făcuţi pentru şcoli înalte, mai trebe şi d-ăştia să dea cu sapa.

    Mai nasol e când ajunge să dea cu sapa (după ce de abia a terminat, târâş, un liceu) şi crede că e sub nivelul şi mândria lui. Cunoşti cazuri?

  11. Ei da, pana acolo de acord. Da’ pe mai departe, nu poti nici sa negi ca e dreptu’ omului sa faca pana la urma ce alege el. Sigur, ii poti pune conditia ca tre’ sa inteleaga ce face, da’ daca zice ca intelege, asta e, n-ai ce-i face.

  12. Maddame says:

    Corect. Dar aici intervine partea cu “m-am sacrificat pentru tine”. După ce l-ai pupat în cur toată viaţa, parcă-ţi vine un pic să îi şi influenţezi deciziile, că nah, doar ştie mama/tata ce-i mai bine.

    Plus că dacă niciodată n-a făcut chestii singur (care chestii încep exact cu făcutul de omletă să nu moară de foame şi călcatul unei cămăşi), nu prea îţi vine să crezi că e în stare să ia deciziile corecte în viaţă.

    Cam seamănă a cerc vicios, ce zici?

  13. Seamana chiar bine, si exista in vivo ce zici tu, nu neg.

  14. Biona says:

    Desi nu vreau sa recunosc, exista un timp pentru toate (tine de celule noastre). O perioada in viata cand altii traiesc pentru tine, o perioada cand traiesti tu pentru tine si apoi, incepi sa traiesti pentru altii.
    In prima perioada a vietii (copilarie) trebuie ca altii sa traiasca pentru tine, sa te invete (teoretic sau/si practic), apoi adolescenta si tinerete trebuie sa inveti sa traiesti tu pentru tine pe picioarele tale. Atunci parintii trebuie sa invete sa se retraga, sa re-invete sa traiasca ei pentru ei. Intr-un fel este ca divizarea celulara. Apoi la maturitate, incepi sa-ti placa sa dai. Poate veti rade, dar a efectua pentru cei dragi o munca “neplatita” pentru mine este un mod de a le arata dragostea mea. Nu ma intereseaza daca ei isi dau seama de asta. Este ceva intre eu cu mine si sunt fericita. A darui fara sa ceri ceva inapoi, nu cred ca se invata, nu cred ca trebuie sa vina mai devreme, vine cu timpul si la timp.
    Parintii care declama ca s-au sacrificat de fapt nu au trecut de etapa a 2a, au facut copii prea devreme sau nu au trecut prin prima parte.

  15. maddy says:

    macar noi care ne dam seama de lucrurile astea nu trebuie sa le repetam. fiecare generatie are rateurile ei dar asta nu inseamna ca toti trebuie sa fie asa.

  16. adi says:

    “Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc…” ca n-am mai luat un leu de la ai mei de prin anul 2 de facultate (pe care, ce-i drept, n-am terminat-o), ca am plecat din orasu’ meu natal in Bucuresti si din Bucuresti “afara” si n-am primit niciodata sarmale sau bani via mecanicu’ de tren / soferu’ de microbuz, ca acum castig binisor (ca sa zic asa, mai mult decat ai mei adunati, inginer si profesoara, cu toate gradele si gradatiile posibile, si asta in conditiile in care salariul mediu aici e cam ca in Bucuresti), ca stiu ce sunt in stare sa fac (si ce nu), ca nu mi-e frica sa plec din locul asta caldut si sa ma apuc de altceva… incep sa zic ca e mai mult o chestie de optiune personala a copilului.
    Puteam sa am toate (sau, ma rog, multe din) chestiile enumerate in articol, dar nu mi-a placut ideea de dependenta. Am colegi de liceu care au trait asa, au stralucit in facultate, au terminat cu 9+ medie generala, pen’ ca n-au avut alta treaba cinci ani de zile decat sa toceasca, si acum se zbat in posturi mediocre, dar nici n-au “ouale” sa plece de acolo. De ce? Pen’ ca s-au obisnuit cu locurile caldute, cu treburile care nu curg, da’ macar pica (de la parinti, de la stat, de la…), s-au obisnuit sa nu riste nimic, pen’ ca oricum e “cineva” care are grija de ei, s-au resemnat, in ultima instanta, cu existenta lor mediocra.
    De ce zic ca e optiune personala (exclud aici cazurile extreme, cu copii “legati de calorifer”, la figurat, in familii foarte stricte)? Pentru ca am plecat din acelasi punct in anul 2 de facultate. Nu i-a impiedicat nimeni sa spuna “n-am nevoie de telefon de 20 de milioane, de fapt, n-am nevoie sa-mi cumpere cineva telefon, ma descurc si singur”, au preferat sa se ocupe “cineva” sa le cumpere telefon, sa le plateasca avansul la masina sau apartament, sa le gaseasca un job caldut prin pile-cunostinte-relatii s.a.m.d. Acum culeg ce au semanat. Nu e vina parintilor.

  17. Maddame says:

    Cuvântul de ordine e “s-au obişnuit”. Dacă n-aveau opţiunea lenei de mici, nu aveau cu ce să se obişnuiască, e adevărat?

    Cu siguranţă de la un punct e chestie de opţiune personală şi fiecare este responabil pentru propriile alegeri.

    Dar dacă responsabilitatea se invaţă de mic, nu-i mai puţin probabil să rămâi agăţat de ombilic până la 30 de ani?

  18. O ce fain, am sa-ti fac o rugaminte, maddame draga, mai offtopic asa : vad ca si aspirantii de la FTW, si zoso ti-au pus cate un link.

    Esti buna sa publici o comparatie, si anume, cati vizitatori ai primit de pe ftw.ro, cati de pe polimedia.us/fain, si cati de pe zoso.ro ?

    Ca avem noi o disputa, in care astia se baga in seamna de mari importanti, si am eu asa ca o banuiala ca nu-s nici pe aproape.

  19. Maddame says:

    Draghe MP, Maddame nu se implică în dispute care nu sunt ale ei.

    E metoda prin care mi-am păstrat sănătatea sufletească timp de mai mult de un sfert de secol, şi n-am de gând să o trădez acum.

  20. dan says:

    Totul tine de mentalitate (care este ingradita de traditii)

    Intre cele doua razboaie, o familie in varsta de nemti din Banat, vindea zilnic lapte la propriul copil (care avea casa si familia lui) motivand ca daca nu vrea sa cumpere de la ei sa-i creasca singur vaca. *caz real

  21. Cam asta-i si norocu’ mizeriei de sub unghiile societatii romanesti, de prin 90 incoace.

    Ce sa-i faci, asta-i viata.

  22. lilisor says:

    Cand am scris un articol asemanator, mi-au sarit in cap barbatii ca deh, sunt feminista si urasc barbatii.
    Am vazut multe cazuri de persoane, crescute in puf de parinti, care nu sunt in stare sa ia o decizie, buna sau proasta, in viata! De la simplul “sa iau pantalonii x sau pantalonii y?”, sunt oameni care nu sunt in stare sa ia o decizie si asteapta sa o faci tu pentru ei! Pentru ca n-au fost nevoiti sa faca asta vreodata. Parintii au luat deciziile in locul lor, parintii le-au spus ce sa manance, cand sa manance, cu ce sa se imbrace etc.
    Si atunci copilul creste si devine nu doar frustrat ci si retard! Si va avea mari probleme in relatii sau ajunge bitch slapped iar la 40 de ani isi plange de mila ca n-a facut nimic cu viata sa.
    Parintii, care au trait toata viata in comunism, fiind obisnuiti sa primeasca de la stat casa si loc de munca, fac aceeasi greseala cu copiii lor. “Nu vreau ca pruncul meu sa duca lipsa de ceva, cum am patit eu, vreau sa aiba de toate” am auzit de la o mama de copil de 27 de ani care nu concepe ideea de a-si lasa copilul sa se mute in chirie.
    Eu ma bucur ca am parinti normali care mi-au permis sa invat singura o multime de lucruri. Si m-au lasat sa plec de acasa la 18 ani, sa descopar singura viata. Taica-meu are o vorba pe care n-am inteles-o decat dupa ce am plecat de acasa: “Tu dai cu capul, tu repari, si inveti sa nu mai dai cu capul a doua oara! Esti vaccinata, ai buletin, te descurci!”.

  23. Dojo says:

    Ai mei inca mai cred ca soarele rasare dintre picioarele mele. Si sunt ferm convinsi ca is a mai desteapta si capabila din lumea asta 😀

    Si cam atat …

    Am avut parte de sprijin din partea lor, ca si copil-adolescent (normal, ca n-aveam de unde sa ma sustin eu). M-au hranit/spalat/calcat etc. pentru ca eu sa pot invata. Si drept este ca am invatat. Imediat ce am terminat liceul, am intrat la munca fulltime si am facut si faculta. De pe la 20 de ani pana pe la 25 m-au mai ajutat cate putin, ca era salariul de rahat.

    Atunci am avut sa zic asa o “epifanie” si mi-am luat inca un job. Am castigat instant 2 salarii si s-a vazut. Intre timp al batran a murit (bunicul, cu care locuiam. De fapt cu el, bunica si mon pere). El era pana atunci omul cu cei mai multi bani in familie (pensie de ofiter superior) si in anul de gratie 2002 eram intr-un rahat cat casa, dupa moartea lui.

    A fost momentul in care am incetat definitiv sa mai fiu “aia mica” si am luat fraiele in maini. Le-am promis alor mei ca nu vom muri de foame atat timp cat traiesc eu si mi-am gasit al doilea job.

    Peste cateva luni am inceput sa imbunatatim una-alta prin casa. Masina de spalat noua (aveam o troaca de pe vremea “impuscatului” care functiona cand i se arata. Am pus gresie si faianta prin casa (alese cu grija si supravegheat lucrarea tot de catre mine). Usa noua, aparatura noua prin casa etc.

    Acum 1 an am pornit un leasing de masina pentru a rezolva si problema “locomotiei”. Batrana este totusi prea batrana pentru a o mai trambala prin oras pe jos sau cu RATT-ul.

    Am observat, asa cum ziceti si voi pe aici, ca imi place sa “give back’ sa zic asa. Mi-e drag sa le fac alor mei cate un moft si sa ii vad fericiti. Si in clipa de fata, cu toate ca toti ne aducem aportul pentru traiul zilnic, tot eu am venituri cat ei 2 la un loc si inca putin peste, asa ca mi se pare normal sa am ca ‘datorie’ investitiile prin familie.

    Ceea ce au facut ai mei OK, pe langa ca mi-au dat incredere in mine (e buna si faza cu “esti al mai tare, copilul mamei”, atat timp cat este facuta cu discernamant si se refera totusi la un copil destept si capabil). Pe cand eram saraci si vai de noi, imi explicau sa nu au ce sa imi ofere altceva decat un camin cald si dragoste. Ca, daca doresc sa ies din situatia asta, trebuie sa invat si sa muncesc.

    Nu sunt genul care sa astepte sa i se curete rahatul. De cate ori am mai facut o “boroboata” am incercat sa ma descurc singura. Nu a fost mereu o idee buna, pentru ca uneori e bine sa stii sa accepti si ajutor. Asta s-a mai rezolvat cu “soarele”, care stie cand o “comit” si care nici nu discuta. Stie ca am o problema, este deja “calare” pe situatie sau macar ma sfatuieste cum sa imi repar tampeniile. Are 1 deceniu de viata peste mine si este clar echipat mai bine sa rezolve sau macar sa ma indrume. Partea misto este ca totusi nu fac tampenii majore si nici prea des 😀

    Mi-a placut mereu sa fiu independenta financiar si sa stiu ca, daca maine plec in Antarctica, sunt in stare sa ma descurc si singura. Si sunt clar produsul educatie familiei. Iti educi copilul sa inteleaga valoarea banului, sa doreasca sa invete si sa munceasca, sa fie pe picioarele lui si sa te respecte? Asa il ai. L-ai pierdut din mana pentru ca ai impresia ca, numai cumparandu-i un PSP, masina de la 15 ani, toale de 1000 de euro, faci om din el? Nu comunici? Nu il sprijini? Nu doresti sa stii cum gandeste si cu ce probleme se confrunta? Vei avea un mare soc, cand va fi om la casa lui si, la 30 de ani nu va fi inca in stare sa supravietuiasca 1 luna fara ca tu sa pui la bataie bani si energie.

  24. @Dojo : Asa o sunat faza cu soarele rasare dintre picioarele mele de nici nu-ti inchipui :p

  25. Dojo says:

    Hi hi, iti dai seama c-o fo’ intentionata 😀

  26. Maria says:

    Cred ca tine foarte mult de comunicarea dintre parinti si copii. In cazul meu, parintii au fost foarte sinceri si, cand eram mici, de fiecare data cand nu se putea cumpara ceva ne explicau exact ce se intampla si ca nu sunt bani. Nu se poate ca un cuplu sa nu aiba bani multi de manacare, dar sa ii cumpere orice copilului! Se vorbeste atat de mult de chestiile materiale pe care un parinte le daruieste copilului sau, dar eu cred ca aceasta relatie si dragoste are un fundament mult mai profund!

  27. Miorlaupufos says:

    Dojo, tot respectul pentru ce-ai facut si pentru parcursul profesional si prin viata. Putini oameni ca tine…

  28. Marius says:

    Bun…deci ai insirat aici o suma de clisee de nici cu magnetu nu le puteai aduna mai bine.

    Reflexii de intelighenti care habar n-au de capul lor. Parintii fac tot ce pot pentru odrasele lor…pentru ca e normal. Daca ei au muncit de mici pentru ca, sa zicem, s-au nascut la tara…de ce sa ii lase si pe copiii lor la fel? E logic ca incearca sa le ofere mai mult decat le-a fost oferit lor.

    Acuma voi va adunati aici gasca de minti luminate cu lanterna si va gratulati unul pe altu…vai ce idei bune ai, vai ce articol extraordinar. Hai ba, reveniti-va. Aud cliseele astea de cand ma stiu. Aceeasi frustrati pe care i-au lasat parintii de capu lor…nevoiti sa faca pe dracu in patru si sa munceasca de la 10 ani. Astea sunt problemele voastre, ba…nu aruncati cu noroi in altii doar pentru ca au avut parte de parinti carora chiar le-a pasat de ei.

    Aia cu jobul…Alta aberatie spusa asa ori din prostie ori din frustrare. Voi daca ati lucrat vanzatori la saorma in timpul facultatii ca sa faceti un ban…v-a ajutat cu ceva in specializare? V-a ajutat sa obtineti un post de inginer la absolvire? Sau voi ati lucrat ca ingineri inca din anul 1? Nu m-ar mira…ca sunteti oameni mari, ma…doar sunteti bloagari…Nu? Sau de fapt mi-am uitat ca voi absolviti facultati d’astea de balet gen relatii publice, jurnalism, filosofie si alte rahaturi. Ca niste ingineri nu ar emite atatea imbecilitati pe centimetru patrat de blog.

  29. Maddame says:

    Marius, monşer, dacă ce am comentat aici ţi se pare clişeu, vino cu o explicaţie mai bună pentru ratare (cea proprie sau a altora). Dar ţine te rog cont de regulile comentariilor, pentru că tare mi-e că tonul agresiv îţi va atrage ban.

    Faptul că părinţii oferă copiilor lor mai mult decât au primit ei, e, desigur, în firea lucrurilor. Dar de aici şi până a le împinge bani în cur cu lopata e un drum lung. Să păstrăm proporţiile, zic, domnule inginer.

    Iar muncitul la şaormărie poate nu te ajută să te angajezi ca inginer (deşi faptul că ai muncit denotă ambiţie şi iniţiativă, chestii din alea care se numesc “soft skills” şi arată bine într-o scrisoare de intenţie), dar te învaţă valoarea banilor şi a muncii în general.

  30. broantza says:

    eu as vrea sa va intreb ceva: cati dintre cei care v-ati dat cu parerea aici aveti deja un copil sau ati fost implicat direct in cresterea sau educarea unuia? intreb de curiozitate, nu dau cu pietre in nimeni. sincera sa fiu, ma astept ca multi dintre voi sa nu fiti inca parinti. eu am o fetita de 10 ani, pe care am facut-o la 24. sunt, deci, o mama tanara, si sper eu destul de destupata la cap. sunt de acord ca nu prea are logica sa pompezi bani in fundul plodului si sa te astepti sa iasa un om independent si realizat. dar vin eu si va intreb: cand copilul vine si iti zice: mama, ia-mi si mie un nintendo DS, ca toti la scoala au si vreau sa fiu in rand cu ei, ce faci? (recunosc, eu locuiesc in alta tara, unde “peer pressure” e mai mare ca in Romania) uneori ajungi sa iti rupi de la gura si sa mai porti perechea de pantofi inca un an, ca sa stii ca puiul tau nu sufera. mi s-a intamplat sa ma surprind renuntand la diverse nimicuri ca sa ii iau copilului meu ceva, fie ca e vorba de o carte, fie o jucarie. parintii au de multe ori de facut alegeri nu tocmai comode… oh, si inca ceva: nu exista parinti perfecti, nicaieri 🙂

  31. adi says:

    Marius: ia de-acilea.

    Voi daca ati lucrat vanzatori la saorma in timpul facultatii ca sa faceti un ban…v-a ajutat cu ceva in specializare?
    N-am lucrat ca vanzator de saorma. Oricum, nu ar fi contat. Acum intervievez candidati si prefer un om cu experienta de munca (intr-un domeniu cat de cat apropiat) si cunostinte de baza unui “expert cu diploma” si experienta zero. Cunostintele se asimileaza repede (cat timp ai un minim intelect), ideea de a munci bine se formeaza in ani de zile.

    V-a ajutat sa obtineti un post de inginer la absolvire?
    Nu. Cand am terminat cu facultatea, aia angajati ca ingineri castigau cinci milioane, eu vreo sapte.

    Sau voi ati lucrat ca ingineri inca din anul 1?
    Nu, sysadmin in anul 2. Vezi mai sus cu inginerii.

    Nu m-ar mira…ca sunteti oameni mari, ma…doar sunteti bloagari…Nu?
    Nu, sysadmin.

    Sau de fapt mi-am uitat ca voi absolviti facultati d’astea de balet gen relatii publice, jurnalism, filosofie si alte rahaturi.
    N-am absolvit. Da’ aproape am reusit Politehnica (ACE-CE, intreaba pe unu’ care a terminat la Craiova ce inseamna).

    Ca niste ingineri nu ar emite atatea imbecilitati pe centimetru patrat de blog.
    Presupun ca nici tu nu esti inginer atunci. 🙂

  32. adi says:

    broantza: n-am pretentii de parinte model (nici de parinte, pentru adevarul istoric), da’ stii cum m-am ales eu cu prima bicicleta “adevarata”? Dupa un trimestru cu zece pe linie. Si stii cum a stat bicicleta legata cu cablul in garaj doua saptamani? Dupa un 7 la Desen. Presupun ca a fost prima lectie practica despre “dupa fapta, si rasplata”.

  33. declique says:

    bun articol, e aiurea cata dreptate ai…

  34. Marius says:

    :)) adi…tu n-ai reusit sa termini o facultate obscura din craiova…da’ esti mare profesor pe internet. Chiar nu ma obosesc sa argumentez cu tine pentru ca oricum nu intelegi nimic…tu esti “sysadmin” :))

    Povestile alea cum ca absolventii angajati ca ingineri castigau 5 milioane si tu cu diploma de liceu castigai 7…s-o spui vecinilor de bloc de la tine din craiova…se poate ca ei sa puna botu…da’ nu fi sigur de asta :))

    Si ca sa vezi dracie…eu chiar sunt inginer…si nu sunt absolvent al unei universitati obscure din craiova ci a unei universitati dintr-un centru universitar cu prestigiu. Oricum, e relevant sa stim si cine se ascunde in spatele unor vorbe de pe internet…sa intelegem daca “judecatile de valoare” au si vreo acoperire. Altfel e ca si cum vine badea gheorghe din cucuietii din deal sa isi dea cu parerea despre pachetul de optionale de la cel mai nou model de Mercedes…el ne avand nici macar carnet de sofer (la carul cu boi nu are nevoie).

  35. BLOG VEDETE says:

    singurii copii educati sunt cei de la tara care au mult bun simt. Eu lucrez in invatamant si am avut ocazia sa interactionez si cu copiii din oras si cu cei de la sat. Cei din oras sunt alintati peste masura.

  36. adi says:

    Marius, in lumea reala conteaza ce stii sa faci, nu ce scrie in diploma ca stii sa faci. Altfel, vad ca in centrul tau universitar “de prestigiu” gramatica nu e la mare pret.

    Ca sa te convingi ce valoare au judecatile mele, vezi o bucata de screenshot. Ai o bere daca stii de pe ce site e. Detaliile sunt irelevante, motiv pentru care sunt “mascate”.
    http://img199.yfrog.com/i/profilea.jpg/

    Acu’ pui si tu una, sa facem o comparatie?

    • Maddame says:

      Marius, Adi, nu mai bine ieșiți voi la o bere, vă descheiați la sliț și vă măsurați ștromeleagul între voi?
      Să nu ne țigănim pe net. Și mai ales, să nu ne atacăm personal.
      Sau nu la Maddame pe blog. Înțelegeți voi….

  37. adi says:

    Scuze, cherie, da’ daca ii ziceam eu chestia asta zicea ca n-am cu ce. 🙂 Am cu ce, am cu cine, am unde, da’ ma intreb “de ce”, vorba bancului.

  38. cruela de vila says:

    @broantza : eu sunt mama de copii; mai mari decat al tau !
    daca copilul intelege valoarea valorilor : munca , bani, necesitati de baza versus lux inutil si pe care nu ti-l poti permite , va avdea alta viziune asupra vietii si va sti sa munceasca pt ce-si doreste si va da lucrurilor importanta pe care o au;
    daca doar primeste si nu da nimic, nu va avea nici un sistem de valori si va fi un handicapat mai devreme sau mai tarziu;
    cat despre : “ceilalti copii au si eu nu”, e o capcana ingrozitoare care ne face sclavii societatii de consum! dincolo de asta nu cred ca vrei un copil care sa fie parte dintr-o turma : fac asta pt ca asta face toata lumea ( e trendy, e cul, etc), ci mai degraba un copil care sa gandeasca cu mintea lui si sa-si faca propriile alegeri bazat pe ceea ce-si doreste el nu pe ceea ce-i dicteaza societatea de consum sa-si doreasca!

  39. cruela de vila says:

    aveam intr-o vreme o colega in carei casa intrau cel putin 4000 euro lunar; ca atare “copilasul” nu trebuia decat sa ceara si totul venea pe tava; plus ca el nu avea nici o obligatzie, nu era dator cu nimic pt tot ce primea, ba o mai si luase razna ( in sensul rau la cuvintului) cu invatatura;la un moment dat , femeia a avut cu el urmatoarea discutie: daca facem o socoteala catzi bani cheltui tu lunar si cat de atre te preocupa scoala, ajungem la concluzia ca tu nu vei putea, cand vei fi pe banii tai, sa-ti permiti nivelul asta de trai , asa ca taiem bugetu!

  40. cruela de vila says:

    cat despre cei ce lucreaza in saormarii, toata stima!
    invata ce e munca , cum s-a zis si mai sus, dar mai invata ceva: ce inseamna relatiile de munca, cum functioneaza o echipa, o companie, cum interactionezi cu clientii, ce e aia responsabilitatea lucrului facut de tine , etc
    Poti a fii cel mai mare specilist pe bucata ta, daca nu te poti integra intr-un colectiv, vei ramane mai devreme sau mai tarziu pe dinafara , si la propriu si la figurat!

  41. Nicolae says:

    Ok, fenomenul e evident și arhirăspândit, mi se pare mai important determinarea cauzelor… Căci nu prea sunt de acord că fenomenul nu e răspîndit decît în ținutul Balcanilor – mai prin vest e foarte vizibil, precum și în asia (preponderent China), doar cauzele sunt puțin diverse. Zic io că totuși (în fostul lagăr socialist) partidul a determinat comportamentul părinților (în mare parte), sistemul socialisto-bolșevico-comunist a fost făcut în așa fel ca omu să nu gândească, partidul îl educă, îi spală chiloții la gradiniță, îl hrănește pe la cantine, îi oferă mărinimos post de muncă și totul merge super atâta timp cât nu te spargi în figuri cu tot felul de inițiative… Acu când de la om anume se cere inițiativa și autodeterminarea conștientă mentalitatea părinților devine anacronică (când aceștia încearcă să acorde copiilor ce li s-a dat lor). Prin Olanda, Italia, Germania am văzut destui copii de 30 de ani dar aceștea totuși cred eu, erau creați în virtutea faptului că părinții i-au facut pe la vrio 40 de ani (împlinind inițial visul de carieră și bani). În China e situația extremă în acest sens mai mult datorită faptului că un al 2-lea copil este lux (politica statului impune impozite foarte mari). Deci pentru balcani cred io că este o șansă reală de a schimba situația odată cu venirea noilor generații care realizează importanța spiritului de independență și inițiativă, important e să nu cădem în capcana vestului (care apropo este extrem de aproape). Și să dea Domnul să ajungem la problema Chinei 🙂
    Totusi conceptul de ”iubire constructivă” (expus în scripturi, dar la Dostoevsky e mai accesibil) nu poate fi perceput de toți, dar mite că asimilat și implementat… și asta cred eu că e realitate universală (indeferent de aria geografică și de perioada istorică)… e un lucru natural !

  42. Xelomon says:

    Minunata postare. Ma gandeam la chestia asta pe cand eram in State, unde nu exista mentalitatea: dom’le, io trag tare, nu ma interesez de mine, de sanatatea mea, ma sacrific cat pot, sa iau casa la copil! As zice ca e tipic balcanica.
    Mai ales mamele fac sacrificiile astea si uita sa fie femei, prea ocupate sa fie mame (care calca, gatesc, spala, ingrijesc odorul) si angajate model (sa aduc bani acasa, sa tin puiul la scoala/meditatii/facultate).
    Pe principiul asta, mai incolo parintii ii vor “sugera” puiului facultatea la care sa dea, vor stramba in nas la partenerii nascuti in alt capat al tarii, se vor opune plecarii puiului in alta tara, ca doara “de noi cine are grija? si uite cat ne-am sacrificat pentru tine!”.
    Si parintii ar trebui educati! cine a zis ca se opreste educatia la 18 ani?

  43. Emi says:

    Mai e si reversul medaliei: eu am avut-o doar pe mama si ea nu-si permitea prea multe, asa ca am crescut modest. Intr-a saptea mergeam iarna la scoala imbracata cu paltonasul mamei mele cand era copil si niste pantaloni tot de-ai ei din generala. De obicei aveam hainele mele, dar in iarna aia s-a intamplat sa n-am. Nu pot sa uit nici acum la 27 de ani baietii care-si bateau joc de mine pe seama acestor haine si badaraniile indurate.
    Si nici acum nu ma simt sigura pe mine ca femeie, din cauza unor astfel de experiente. Asa ca… trebuie sa ai copiii imbracati/cu lucruri aliniate cu mediul in care traiesc. Altfel vei crea niste mici drame de felul asta.

  44. broantza says:

    @ Emi: mare dreptate ai. asta ma face sa ma gandesc ca, pana la urma, inainte ca cineva sa judece un parinte pentru gesturile pe care le face fata de copilul sau, ar trebui sa incerce sa inteleaga motivatia parintelui. poate fi o trauma de genul celei descrise de tine, poate sa fie o slabiciune de moment sau poate sa fie pur si simplu o lipsa de educatie combinata cu dorinta tzopeasca de a epata: “am bani si vreau sa arat tuturor ca pot sa imi scald plodul in aur”.

    @cruela: cred ca e greu sa ai pretentia ca un copil de 10 ani – vorbesc de a mea, nu ma pronunt in cazul altora – sa inteleaga valoare lucrurilor enumerate de tine. m-am gandit si eu mult la faptul ca de mici copiii trebuie facuti sa inteleaga ca banii nu cresc in copac, si ca cineva munceste mult pentru a-i aduce acasa. uneori insa am senzatia ca fiica-mea fie uita, fie n-o intereseaza, fie chiar nu a priceput acest lucru. am stat la un moment dat de vorba cu o prietena care e specialist in psihologie, si imi spunea ca de fapt, notiunile astea incep sa fie asimilate undeva in jurul varstei de 12 ani. desigur vorbim aici de copii cu o viata normala, nu de cei care prin forta imprejurarilor se maturizeaza inainte de vreme.

  45. Dojo says:

    “Soarele” e inginer si are sub “centura” destule cladiri importante. Pe cand era in faculta facea taxi. Intr-o perioada chiar era sofer de cursa lunga pe microbuz. Clar ca astea nu l-au ajutat in cariera inginereasca, dar a avut independenta financiara de la 18 ani si a invatat ce inseamna totusi munca.

    I-a fost foarte greu, mai ales ca faculta lui nu era de “balet” ca a mea, de litere. Si a reusit sa devina inginer si sa intre in joburi tot mai bune. Eu am reusit sa si studiez si sa muncesc. Inca de la inceputul facultatii castigam de 3 ori mai mult decat daca as fi intrat in invatamant (cu toate suturile primite ca incepator, in media tot erau salarii mai decente). Cand o colega ma intreba daca nu ma intereseaza sa iau bursa de merit, i-am spus ca aia era 1 mil si eu castigam vreo 6. Do the math.

    Iar la faza aia cu “vreau nintendo” eu sunt speechless sa zic asa. In liceu umblam cu pantofii de sport pana se rupeau. Jeansi primeam cand cei actuali erau de nepurtat. Aveam niste bluze lalai si vechi. Se uitau “pretioasele” la mine ca la un pumn de rame? Sigur ca da. Ma deranja asta? NU. pentru ca stiam ca, in afara de toalele scumpe primite de la parinti, nu aveau absolut nimic. Erau proaste si increzute. Pe vremea aia reuseam sa mai castig un leut pentru a-mi lua eventual la cateva luni o haina predand engleza la copii, in timp ce idioatele astea nu erau in stare sa traduca o propozitie simpla, desi erau cica in anul 7 de studiu.

    Nu sunt parinte inca, probabil ca se vor mai schimba niste idei. Ma gandesc insa la mine si omul care foarte posibil va fi tata si imi dau seama ca ne vom invata progenitura ce inseamna valoarea banului si vom incerca sa il ajutam sa se dezvolte frumos. Faptul ca ii dau nintendo “ca altii au” e poate bun uneori, sa nu fie stresat ca e in urma cu “dotarile”, desi nici noi nu am crapat ca nu am fost “in rand” cu altii. Si culmea este ca nu am fost nici amara si nici complexata. Pentru ca am stiut ce doresc si ce pot sa am.

    Multe dintre “pretioasele” din liceu lucreaza acum pe un salariu pentru care eu nu ies din casa si s-au “plafonat” o data ce parintii nu au mai facut fata noilor nevoi. Pe pielea lor nu sunt in stare sa creasca. Eu m-am dezvoltat de la an la an, imi permit mai multe chestii, mi-au crescut veniturile tot pe barba mea si teoretic ar trebui sa ranjesc eu ca proasta la ele si sa le fac sa “sufere”. Am insa alte chestii mai importante 😉

  46. Marius says:

    maddame … este practic imposibil ca cineva sa va schimbe modul in care ganditi printr-un comentariu la un articol. Daca unu a muncit din anu 1 de facultate si a indurat umilinte si a umblat cu haine ponosite si nu a avut timp de facultate la modul serios si era tot timpul rupt de oboseala…chestiile astea s-au intiparit in mental si nu le mai poti scoate cu una cu doua.

    Dintre astia o sa se gaseasca viitori parinti care sa isi distruga psihic copiii cu ideea “eu m-am ridicat de la zero ca sa ai tu ce ai acuma…asa ar trebui sa faci si tu daca vrei sa fi respectat…marsh la lucru de la 10 ani!”.

    Relaxati-va. Nu mai comparati ce se intampla in Romania cu ce se intampla in alte tari (…comment modified by administrator – Marius, ti-am zis sa ai grija la limbaj!). Sistemul de educatie din Romania nu are nici o legatura cu flexibilitatea sistemelor din afara. Ierarhiile si institutiile din alte tari au intr-adevar baze solide nu manelismele de la noi.

    Momentan in Romania ca sa lucrezi mai devreme de anu 2 sau chiar 3 de facultate (si atunci nu mai mult de part time) inseamna ca iti distrugi anii aia de viata, sa te imbatranesti inainte de vreme. Nu mai veniti cu teorii ca vai ce experiente ati avut atat de devreme si vai cum ati reusit sa vedeti altfel lucrurile fata de colegii vostri care nu munceau. N-ati castigat nimic. Toate astea se puteau face si dupa 2 sau 3 ani. Toate astea sunt chestii prin care trece oricine, dar prin care voi ati trecut inainte de vreme privandu-va astfel de frumusetile unei varste.

    In final voi nu ati castigat nimic. Ati pierdut o perioada din viata numita studentie (sau chiar copilarie in cazurile cele mai nefericite) pe care nu o s-o mai puteti trai niciodata (spre deosebire de bani sau experienta pe care le poti castiga oricand). O sa auziti despre cum e sa te joci sau cum e sa te distrezi in studentie numai din povestile altora. Voi o sa fiti aia pe care toti ii stiu mereu distrusi de oboseala si mereu in intarziere. Si pentru ce?

  47. Maddame says:

    Marius, nici nu e ideea să ne schimbăm modul de gândire. Ideea e să aflăm că există și alt mod de gândire în afară de al nostru. Uită-te la celelalte comentarii, mai ales la ceea ce au spus Maria, broantza și Emi, pentru că în mare sunt pe aceiași linie cu ceea ce ai spus tu. Știi care e diferența? Ele au venit aici să discute, în timp ce tu ai venit să dai cu pumnul în masă. Cine crezi că în final are mai mult de câștigat?

  48. Dina says:

    de acord cu ideea ta maddame, si anume ca parintii nu trebuie sa se sacrifice ca progeniturile sa traiasca in puf. insa nici independenta financiara in stil american fata de ai nostri parinti, despre care se vorbeste in comentarii, nu este aplicabila in romanica(sau este, cu riscul de a deveni workaholici care sa nu invatam pana la 30 ani decat valoarea banilor, care by the way, este cu totul alta la noi decat in SUA).mie mi s-a spus clar:”te tin in facultate, dupa aceea sa te descurci”. si m-au tinut in facultate, cu bani cat sa imi ajunga, cu pachet de acasa, dar fara nici un fel de exces. daca am vrut mai mult, am avut bursa si oriflame.
    la absolvire, la 22 de ani, dupa 4 luni de lucrat fara salariu fix, numai cu comision din vanzari, am invatat pe deplin valoarea banilor. si m-am descurcat si ma descurc in continuare, profesand acum
    in domeniul pe care l-am studiat pe bune si care imi place. colegii mei studenti angajati full time, nici nu ajung la cursuri, de-abia ajung la examene. daca vor profesa vreodata in domeniul din facultate nu va fi datorita “studiului”. insa asta este, nu au de ales, trebuie sa isi plateasca patalamaua sperand ca investitia va renta odata. si sunt copii destepti, poate in alte conditii ar fi prins si burse in afara. dar nu este cazul.
    deci? modelul american o sa functioneze si la noi , cand taxele de scolarizare vor fi prea mari pentru bugetul unor parinti care platesc mancarea, hainele si chiriile uriase in centrele universitare mari pentru ca si copii lor sa aiba sansa unei educatii mai bune, cand acest criteriu va avea o valoare reala in alegerea unei cariere
    . si cand vor exista
    suficiente
    companii care sa plateasca salarii decente pentru un program de lucru flexibil unor incepatori.altfel, dependenta- cu masura – de parinti interesati de viitorul copiilor, sa tot fie, ca e buna. daca acesti parinti si-au facut cum trebuie treaba, copilul lor va stii sa spuna, cand va fi cazul”multumesc pentru tot, de aici inainte ma descurc singur”.

  49. cruella de vila says:

    cred ca inca nu s-a spus destul de clar aici urmatorul lucru :copilul provine dintr-o fa milie; familia are un buget ; bugetul acopera mai intai necesitatile de baza ( vezi piramida lui maslow); dupa aia incep “fonfleurile”! inteleg ca eu , ca parinte , sa dau dooj de meleoane pa un telefon pt alal micu , daca si eu am un telefon la fel de scump; sau daca mi-am alocat si mie tot dooj de meleoane pt cheltuieli de ” dixtractzie”; dar ca sa-mi rup de la gura ( necesitati de baza) ca sa faca el , copilul, lux, e o mare greseala; un copil care doar primeste si nu da nicmic, si nu este conditionat in nici un fel, el doar primeste , prin definitie, va avea in timp , pe masura ce creste , pretentii din ce in ce mai mari, cu care la un moment dat , parintele nu va mai putea tine pasul; consecinta : nefericire maxima la ambii!plus handicap la copil;

  50. cruella de vila says:

    @broantza : fiica mea cea mica, in varsta de 20 de ani a plecat acum un an de-acasa , doarece vrea sa fie independenta; intamplarea face ca, pe fondul crizei si al unor mofturi de-ale ei personale, sa nu aiba servici de vreo 5 luni, si implicit nici prea multi bani;cand ne-am intailnit ultima oara , mi-a aratat cu mandrie ce bluza si-a luat ea de la magazinul de 15 ron orice lucru, in conditiile in care , cand statea la mine si avea salariu , totzi banii si-i dadea pe haine si iesiri in oras, si cand veneam io cu bluze luate de la reduceri , stramba din nas cu mare dispret;tot ea , mi-a spus intr-un anume context ca ‘” a mancat cartofi prajiti o saptamana intreaga ca n-avea bani”; asta in conditiile in care , cand era la mine acasa, venea , deschidea frgiderul, il inchidea la loc si zice : ” noi n-avem nimic de mancare in casa asta”?; moment in care eu vedeam rosu in fata ochilor , si chiar am zis la un moment dat: daca mai aud o data chestia asta, trag frigiderul din priza, aruns tot ce e in el si nici nu mai cumpar nimic, ca sa intelegi ce-nseamna ” noi nu avem nimic de mancare”; una e sa ai totul de-a gata si alta sa trebuiasca sa produci tu ca sa ai ce manca, imbraca, etc;viziunea se schimba; shi cel mai bine se invata lucrurile astea , din proprie experienta!

  51. cruella de vila says:

    apropos de valori; stiu ca lumea nu mai citeste in zilele noastre, cum citeam, noi la vremea noastra; va recomand totusi , cartea ” cuore” de edmondo de amicis, atat copiilor cat si adultilor!

  52. broantza says:

    @cruella: acum inteleg la ce te-ai referit. vezi tu, eu nu analizam lucrurile din perspectiva bugetului familiei, si nu ma gandeam la satisfacerea unor mofturi ale copilului in defavoarea nevoilor primare. nintendo-ul de care am pomenit mai sus, si care poate in romania este un lux pentru multe familii, nu reprezinta cine stie ce valoare in tara unde locuiesc acum. probabil de aici si insistentele copilului sa ii cumpar si ei unul, ca sa fie in rand cu ceilalti. spuneam intr-un mesaj anterior ca aici notiunea de peer pressure este foarte mare. fiecare copil care iti vine in vizita casca ochii si se uita cate camere ai, ce fel de mobila – lemn sau ikea, cate televizoare si console de joc, etc, totul e inventariat minutios. e cel putin frustrant pentru mine, crescuta pe vremea lui ceausescu, cand toti eram la acelasi nivel, si chiar daca nu eram, lucrurile in nici un caz nu degenerau intr-o competitie finalizata cu punerea la zid a “saracului”. aici, din nefericire, asa se procedeaza. majoritatea parintilor si autoritatile scolare nu reactioneaza, iar bullying-ul, desi infierat amarnic, e tolerat aproape peste tot. incep sa cred ca din dorinta de a-mi apara copilul – care la inceput, pe langa mizeriile de mai sus, mai avea de indurat si comentarii apropos de accentul romanesc – am ajuns sa incerc sa ii dau mai mult poate decat ar fi fost cazul. nu ma intelege gresit, nu sunt un parinte moale, fata are program strict de sport, scoala si televizor/joaca. uneori as vrea insa sa pot sa intind doar mana si sa ii dau luna de pe cer pe care ea, in naivitatea ei, mi-o cere cateodata…
    sa-ti traiasca fata, e de admirat ca nu a venit alergand in brate la mamica. asta denota caracter si vointa. sper ca si fata mea sa ajunga la fel. si multumesc pentru mesajele de aici. e tare bine sa poti vedea ca ai cu cine schimba niste vorbe fara ura, prejudecati si cuvinte grele.

  53. ovidiu says:

    Pai deja ma simt un ratat intretinut din descrierea dumneavoastra. Am citit si comentariile si toate sunt corecte in teorie. Din pacate, doar cei care au un copil in intretinere au avut replici inteligente pentru ca ei se chinuie sa le ofere “un ceva” mai bun copiilor lor. Restul, spun cum vor face ei in viitor deoarece nu au grija niciunui copil: cu ce il imbrac, ce ii dau sa manace, rad colegii de el la scoala etc.
    Am mai vazut si ca multi vizitatori critica facultatile, ca nu ajuta la nimic, ca iti elibereaza o diploma pe care o poti folosi ulterior pe post de hartie igienica. Hai sa le desfiintam tata. Oricum scoala scoate tampiti. Hai la ospatarie sa facem bani ca pe urma apreciem valoare lor, dupa cum spunea o alta vizitatoare.
    Eu unul apreciez valoarea banilor si nu am muncit decat perioade scurte de timp. Asa am fost invatat de mic. Primeam suma X care se putea mari in functie de jobul pe care il aveam atunci si acum: sa invat bine. Puteti sa le faceti teorie pustanilor de varsta mea, adica 20 ani, care umbla prin oras cu masini de jdemii de euro, cumparate de parintii lor de care sunt dependenti si sa mor ca aia nu sunt considerati ratati. Dimpotriva, sunt un model pentru sarantoci, printre care ma numar si eu, care incearca sa-i imite.
    Pana la urma, care parinte nu isi ajuta copilul? Fie ca are 10 sau 40 de ani, tot baiatul sau fata lu’ mama ramane.
    Cel putin asa vad eu lucrurile.

  54. Stephanie says:

    Pai da, imi pingelesc pantofii copil frumos si sunshine, daca ai nevoie sa mergi in tabara de mate/ info etc.,sau sa-ti cumperi niste carti dar ca sa strang din buci sa-ti dau douajde milioane pentru un telefon de fite, cand asta inseamna venitul familiei pe o luna si mai esti si prost gramada (mediocru, daca prost gramada suna deplasat), ei , bine, nu mersi. Mars la spalat vase la fast-food!
    …vorbesc in cunostinta de cauza, baiatul meu e premiant si plin de diplome de pe la concursuri…

  1. 17 September 2009

    […] pe care să le citească, nu pe telefonul pe care îl va scăpa pe jos în fiecare zi!Dar nu, ţine-l în braţe, mânca-l-ar mama, şi cumpără-i de toate din banii de mâncare! Tags: educatie, […]

  2. 17 September 2009

    […] This post was mentioned on Twitter by Mad Dame, Sheblogs, Catalin Popa, Andraand others. Andra said: Un articol misto gasit la zoso http://bit.ly/11yXaY […]

  3. 18 September 2009

    […] citit de fosti colegi de liceu, indrazneti si pasionati de ceea ce fac. Sau cand am citit cate ceva atat de fain scris, cum nu as putea eu sa scriu. Sau cand am intalnit cate o persoana frumoasa atat fizic, cat si pe […]