Citiţi, dragilor!
Un material foarte bun de Vlax Mixich si Laurentiu Diaconu-Colintineanu aici.
Discuţia pe marginea materialului aici.
Ce ne arată asta? Dacă citiţi întrebările (destul de multe, de altfel), veţi vedea reacţii inteligente şi comentarii pertinente pe marginea articolului. Care a avut vreo cinj de mii de afişări de când a fost publicat.
Deci se poate, da? Un material făcut bine, muncit, frumos. În presa românească. Care face audienţe. Şi naşte reacţii inteligente.
Se poate, zic, ca presa să educe cititori deştepţi. Şi nu numai trivialitatea, ştiriledelaoracinci şi vedetele de plastic pot face audienţe.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar văzând munca celor doi stimabili, Maddame a îndrăznit să spere, ca niciodată înainte, că se poate. O presă liberă, analitică, o judecată critică. În România, la noi în bătătură.
Noi am vazut materialul in ziua in care a iesit, pe 7 parca. A avut un teaser simpatic pe Facebook, de la Deutsche Welle. Ni s-a parut genul de docoment care va starni reactii de respingere din partea publicului, sau cel putin de musamalizare. Cel putin eu nu am mai auzit oameni vorbind deschis despre emotii / sau lipsa de emotie / de mult.
Realizarea grafica insa, precum si marturiile celor care au ales sa vorbeasca, mi s-au parut foarte fain si sensibil realizate, iar reactia publicului a fost una surprinzatoare. Toti am fost afectati de depresie la un moment dat, fie direct sau printr-un membru al familiei sau prieten. E trist ca alegem sa nu vorbim despre asta cu altii, si e trist ca in Romania depresia este tratata ca gropile din asfalt. Adica rar si prost, sau nici macar nefiind recunoscuta ca problema.