Obiceiuri enervante la români-conversaţia
Acasă la părinţi, sâmbătă, pe stradă cu mama M, în tradiţionala preumblare prin centrul Braşovului.
Mama M se opreşte să schimbe două vorbe la fiecare doi paşi, parcă e soră cu tot beveul cu o cunoştinţă.
Maddame zâmbeşte tâmp, ca de obicei când stă lângă mama M şi aşteptă ca aceasta din urmă să termine de ascultat vreo platitudine spusă de vreun aproape necunoscut. Mama M e un om mult prea bun. discute cu respectiva.
Urmează, scurt, “ea e fiică-mea”, Maddame zâmbeşte cu dinţi şi continuă să se lăfăie în ignoranţa totală a respectivului.
Dar nu acum. NU! Tipa a hotărât să fie originală şi a început conversaţia cu exact Maddame.
- Aia: Te-ai măritat?
- Maddame (Dar ce te fute grija?): Zâmbet tâmp.
- Mama M: Nu s-au căsătorit, lor le place logodna, mai durează etc (zâmbet ucigaş de la Maddame).
- Aia: Da, aşa şi fiică-mea. Au planificat căsătoria, una la Braşov şi una la Bucureşti. Şi-au luat casă şi maşină împreună, de toate, iar după aia – ca în telenovele! Cu două luni înainte de nuntă, a părăsit-o. S-a speriat.
- Mama M: Vai tu, nasol, alea.
Mama M i-a mai plâns umpic de milă progeniturii după care, la sugestia stringentă a Maddamei, a purces spre vastele apartamente.
Mă copii, ce-i obiceiul ăsta retardat să-ţi povesteşti necazurile unui perfect străin? Adică te vezi cu omul în medie odată la cinci ani şi porţi o discuţie de genul: Ce mai faci? Eh, uite, cu necazurile, cu sănătatea. Dar ce ai? Spondiloză. Vai, tu, să ştii că şi eu sufăr cu rinichii de o groază de timp! Şi copiii? Cu serviciul, alea. Cel mare a fost dat afară, cu criza. Aia mică e bine, câştigă destul, dar n-are noroc în dragoste, tu, tot e părăsită, nu-şi găseşte şi ea un băiet bun. Servus, pa!
În maxim cinci minute reuşeşti să-ţi torni toate bolile şi necazurile familiei, ale prietenilor şi cunoscuţilor, de parcă rezolvi ceva cu asta. Cred că unora le place să fie compătimiţi. Sau sunt prea proşti să poate o discuţie superficială şi de complezenţă, cum se cade între aproape străini.
Postarea ta demonstrează odată în plus că suntem un singur popor. Cu excepția formelor de salutare (noi nu zicem „servus” ci „hai, paka” cu accentul rusofil pe al doilea „a”) conversațiile sunt identice.
Mă solidarizez. Ai dreptate, Maddame!
Servus se zice mai mult în Ardeal, deci nu poate fi generalizat. În sud e “Bună/Pa”, prin Banat mai mult “Ciao”, moldovenii-s cu “Salut”. Cred.
Din politete se tin astfel de discutii, sa nu te uiti la om asa, ca debilul si sa nu scoti un cuvint, ori si mai aiurea, sa-l intrebi de timpul de-afara. Omul prefera sa–si spuna necazurile deit bucuria, pt ca invidia de human sapiens e uriasa si decit sa te invidieze ca iti merrge in ceva bine, mai bine spui un necaz. Asa dai interlocutorului ocazia sa se simta superior si bine in pielea lui ca el nu are asa necaz.
E corect ce spui tu, Ladybird. Mai ales partea cu invidia.
Dar subiecte de discuţie “politicoase” sunt şi dincolo de vreme. Având în vedere că discutăm cu un aproape străin câteva minute pe stradă, din politeţe ne putem limita şi la câteva linii inofensive şi echidistante, gen “la serviciu e mult de muncă, dar acum cu criza, e bine că avem de muncă”, “copiii sunt bine, îşi caută drumul în viaţă”, “ce faci în concediu” etc.
De obicei, oamenii care conversează din politeţe nu ţin neapărat să ştie cele mai intime detalii ale vieţii tale. Cinci minute de discuţie pot fi umplute mult mai decent decât cu abcese şi puroaie.