Problema Dumneavoastră

Nu sunt o tipă scorţoasă. Chiar nu sunt. Provin dintr-o familie unde părinţii se tutuiesc cu prietenii mei iar respectul este subînţeles din gesturile afectuoase. Ocolesc gesturile de faţadă şi pedanteria şi îi încurajez pe cei dragi să fie cât mai naturali şi mai autentici în faţa mea. Nu strâmb din nas la regurgitarea în timpul mesei, nu cred că “pula” e cuvânt obscen şi nu am avut niciodată pretenţii de mare cocoană.

Dar mă irită atunci când un perfect străin mă tutuieşte. Nu înţeleg de ce ar trebui să fiu la per tu cu taximetristul, cu vânzătoarea de la supermarket sau din magazinul de haine, cu un partener de afaceri pe care îl cunosc de exact zece minute sau cu un medic generalist pe care îl vizitez odată pe an, pentru a-mi prescrie nişte antibiotice.

Pronumele numit tare potrivit şi frumos “de politeţe” a devenit o pasăre rară în spaţiul mioritic. Ne tragem, familiar, de ciorapi cu oricine şi oricând, ni se pare cul şi actual să folosim numele mic, americăneşte şi şmechereşte.

Mie tare-mi pare tutuaia asta sâcâitoare o reminiscenţă tristă a comunismului, în care politeţea şi distanţa erau reduse la muncitorescul “tovarăşe”, că doar nu te crezi superior, bă? Ei bine, nu, cu siguranţă nu sunt superioară, dar văd în “dumneavoastră” o metodă simplă şi elegantă de a păstra distanţa între noi. Poate că într-o zi vom fi prieteni. Dar poate că nu, şi atunci ce rost are să ne prefacem?

You may also like...

15 Responses

  1. One of the two says:

    Aber Maddame… Sunt cu tine, si pe mine ma gratuleaza vanzatoarele cu “ce iti dau, puiule” si taximetristii cu “unde te duc, papusa”. Cateva dumneavoastra mai apasate remediaza de cele mai multe problema. Sau ne dam in familiaritati pana unii (ei) cedeaza, asta fiind varianta mai funny si mai funky, in urma careia toata lumea pleaca acasa fericita 🙂

  2. Melk says:

    Pe mine mai mult ma deranjeaza formele de politete. Mai ales ca de multe ori ma trezesc vorbind “politicos” unei persoane mai tinere decat mine, sau “colegial” cu persoane in varsta si necunoscute. 🙂

    Aici imi place mai mult engleza. In dialog nu se diferentiaza oamenii dupa relatii si varsta, toti sunt “tu”. Poti sa vorbesti cu seful unei mari companii sau cu vanzatoarea de bilete, tot asa te adresezi.

  3. Maddame says:

    Not igzectli. Că vine un moment în discuţie când tre’ să-i zici omului John sau Mr. Smith. Şi-atunci tăt problema aia e. Vorbim de bişniţ aici, că în particular îs tăţi Ion.

  4. d-ra Kati ( nu matusa) says:

    Gradul de civilizatie al unui popor, se vede si din formulele de adresare dintre necunoscuti, cunoscuti, prieteni sau dusmani.
    Reminescentele trecutului nostru “glorios” se vor vedea inca ani grei si ne vor costa mai mult decit am fi meritat sa suportam .

  5. Nicolae says:

    Stimabili, să nu subestimăm engleza, pronumele ăsta jmeker cu adresare la plural este, doar că e similar cu cel singular ca fonetică însă nicidecum cu verbele pe care îl însoţesc (e.g. “would” “should” etc.); aşa că aş spune că şi în engleză poţi formula o adresare politicoasă, e chiar ceva mai complex să o faci decât în română.
    În definitiv mi se pare mult mai important tonul, gestul şi intenţia decât cuvâtul însăşi – intenţia de respect este simţită şi fără cuvinte !
    Ori care e valoarea adăugată în a Domni pe orice “târâitor de ţoale” cu 3 clase cu tot cu trenul? (Făţărnicia tot nu mi se pare cel mai potrivit remediu)

  6. One of the two says:

    @Nicolae: de acord. De asta, cand vad ca nu ajung nicaieri pe calea politetei simple, dau un reverse si ma cobor la nivelul de vocabular al celuilalt. Culmea, chiar ajuta – ei realizand diferenta si recunoscand superioritatea si devenind mult mai mielusei.

    Adica na, chiar e distractiv ca la 27 de ani sa iti spuna vanzatoarele puiut si papusica :)) si daca nu incerci sa le pui la punct cu dumneavoastra, isi revad vocabularul si se duc automat pe dumneata. scop atins :))

  7. laura says:

    Pe mine cel mai tare m-a amuzat cand un controlor s-a ratoit la o duduie in tren pentru ca aceasta si-a permis sa i se adreseze intr-un mod total nepoliticos, si anume cu “dumneata” in loc de “dumneavoastra” 🙂

  8. aaa says:

    eu ma simt baba la cei putin peste 30 ai mei, daca mi se adreseaza lumea cu dumneavoastra, fie la doctor, fie la piata

    prefer sa fiu tutuita, si chiar la 60-70 de ani cred ca tot asa o sa prefer.
    cat timp nu sunt repezita, injurata sau dispretuita (stiti bine genurile de adresare depreciativa) o sa prefer un tu neutru sau prietenos oricarui dumneavoastra plin de dispret

    • Maddame says:

      E un punct de vedere, numai că “dumneavoastră” include automat o detaşare şi o distanţă. E mai greu să fii prost crescut când foloseşti pronumele de politeţe.
      Închipuie-ţi cum ar suna “Sunteţi un prost”, “Vă bag în p&¤#a mamii dumneavoastră”, “Futu-vă morţii mamii dumneavoastră.”

      😀

      Sentimentul de babă l-am avut şi eu chiar ieri, când o puştoaică de 16 ani mi-a zis “dumneavoastră”. Am trecut la “tu” imediat. Şi totuşi prefer ca necunoscuţii să nu mă tutuiască direct. Mai ales funcţionarii publici, vânzătoarele, taximetriştii etc, oameni pe care probabil îi voi vedea o singură dată în viaţă.

  9. Stephanie says:

    Apai eu am avut o asa “egzperienta” cu un mucos care m-a luat cu persoana a doua singular; am falfait gales din gene si cu toata mirarea de care am fost in stare, am grait: “baiatu’ , matale ma tutuiesti pentru ca arat de varsta ta (20-22) -si atunci iau ca pe un compliment modul asta de adresare – sau pentru ca parintii tai au fost prea ocupati ca sa-ti explice cum se foloseste pronumele de politete?”
    Omul era numai nesimit, nu si prost…si s-a rezolvat problema.
    Mai e ceva…NU “doamna Prenume” CI “doamna NUME”, nu-i asa?
    Adica, ma zgarie la ureche “domnu’ Vasile” cand pe ala il cheama Vasile Popescu… “domnul Popescu” e cu totul altceva…

  10. Darius_II says:

    nu de politete e nevoie… ci de stima… si pe mine ma enerveaza in aceleasi cazuri lipsa dar si excesul…

  11. sofia says:

    Din ce imi amintesc eu, pe vremea lui Ceasca, nu se tutuia lumea ca acum. Erau mai des intalnite formulele de politete.
    Acum lumea se grabeste, n-are vreme de formalitati. E mai simplu sa te tragi de sireturi cu oricine, il aduci la nivelul tau. Complicat e cand te cam strange nivelul la care te aduce cate unul de-ti zice “tu” si nu stii cum sa repui distanta.

  12. delia says:

    Eram in liceu pe cand intamplarea. Locatia – un microbuz ticsit de oameni, cu barbati burtosi confortabil asezati in scaunele dansilor. In fata mea – o doamna cu o fetita de vreo 4 anisori. Deoarece nu eram in acel moment tocmai in cel mai bun moment al meu cu sanatatea, nu am putut sa-mi ofer locul, insa m-am oferit sa tin macar fetita in brate pana la destinatie. “Va multumesc tare mult! Sunteti o draguta!” Am ridicat privirea confuza – “Stiti, eu am doar 16 ani.. vorbiti-mi la per tu”.. cuvintele dansei mi-au ramas de atunci bine intiparite in memorie – “Stiti, este respectul fata de gest, iar aceasta nu tine cont de varsta”.
    In seara aceasta ma urc in taxi, la volan un tip maxim de varsta mea. “Pe Calarasi, VA rog” – “Unde AI zis?!?” ..Mda, politete si respect!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *