Despre şcoală
Citesc azi articolul ăsta, care se concentrează în special pe următoarele idei:
- Şcoala generală şi liceul îţi formează cultura generală.
- Un om cultivat va fi în primul rând produsul culturii sale, şi numai după aia al pregătirii profesionale.
- Deducţie logică: un om de succes îşi va avea rădăcinile în educaţia primară.
- Profesorii de şcoală generală sunt, prin salariile mici, la capătul de jos al lanţului trofic social. Adică tot felul de alţi funcţionăraşi le dau nana pentru că primesc mai mulţi bani la sfârşitul lunii.
- Profesorilor li s-a tras din nou scaunul de sub fund, după ce li s-a promis o majorare cu 50% a salariilor toamna trecută.
- Prin toate astea, profesorii ajung o clasă socială ingrată.
Maddame are în spate nişte ani de şcoală.
Iar din toţi anii ăştia de şcoală, consider că la formarea mea ca om au contribuit decisiv doi profesori: profa de istorie din generală şi profa de română din liceu. Mai admir un profesor de facultate, singurul profesor pe care l-am avut, restul au fost nişte măscărici penibili.
Trei oameni. În 16 ani de şcoală. Dintr-un total de vreo 50 de profesori. Un procent tare slăbuţ, aş zice.
Ăştia trei oameni merită statui. Serios. Merită să câştige mai mult decât un director de bancă. Când te întâlneşti cu ei pe stradă, îţi scoţi pălăria. Sunt oamenii care m-au învăţat să gândesc liber, să analizez informaţia critic, să filtrez lumea prin sensibilitatea proprie şi să-i dau un sens.
Restul de profesori se împart în două categorii: ăia care n-au avut nimic de zis şi ăia care n-aveau nimic de zis şi totuşi aveau o conştiinţă total distorsionată a propriei valori. Nu văd de ce faptul că meseria (pentru că vocaţie nu era neam!) pe care şi-au ales-o le-ar fi oferit vreun statut social superior.
Poate ăsta e motivul pentru care nu le plâng de milă profesorilor. Un medic poate fi dat în judecată pentru malpraxis dacă te strică în timpul operaţiei. Un profesor te poate strica sistematic, timp de 4 ani, poate distruge orice urmă de gândire liberă în tine, şi nu va fi tras la răspundere vreodată.
Sunt perfect de acord că un profesor bun ar trebui să câştige mai mult. Dar un profesor cu vocaţie, care îşi dă silinţa să scoată oameni din materia brută care îi este pusă la dispoziţie.
Deci propunerea mea este un sistem de remunerare bazat pe realizări:
- Câţi copii de-ai tăi au mers la olimpiade şi au făcut vreo brânză? Câte ore suplimentare ai muncit cu ei ca să ajungă acolo?
- Câte activităţi extracurriculare ai făcut? Tabere, excursii culturale, experimente, jocuri?
- Cât incluzi metode moderne de predare în şcoală? Ce inovaţii ai adus?
- Cum se descurcă elevii tăi la teste de cultură generală din materia predată? Cu ce rămân?
Norma unui profesor este de 18 ore pe săptâmână. La un profesor novice asta se concretizează în 700-800 RON, echivalentul a aproximativ 10 RON pe oră. Dacă împart salariul unui absolvent de facultate bine plătit (aproximativ 2000 RON) prin numărul de ore lucrate (între 40 şi 60 pe săptămână), echivalentul orar este chiar mai mic. Iar valoarea adăugată de un profesor novice în primii ani este minimă.
qed, zic.
nici eu nu le plang de mila.exact cum ai spus si tu ca salariile pe care le au raportat la munca sunt chiar ok. ai uitat sa spui de concedii.tu ai atatea concedii platite ca un profesor?!
iote nu sunt de acord cu tine 😛 .
citeste articolul din dilema veche … da pa pagina 3 parca … sau 4 .. nu mai stiu sigur … tot despre educatie vorbeste .
intr-o alta ordine de idei … pe mine nu m-a format nici un profesor . din toti anii de scoala pana acum … nu am retinut pe nimeni la modul asta …. am retinut-o pe profa de biologie … dar doar pentru ca i-a picat un dulap in cap … am retinut-o pe profa de engleza dar doar pentru ca era sa ma culc cu ea … am retinut-o pe profa de franceza … dar doar pentru ca arata beton … si nu as fi avut nici o sansa la ea …
dar profesorii nu formeaza elevii . consider absurda chestia asta .
e o …. nu mai stiu cum se cheama aia .. se anuleaza una pe alta … un copil care poate fi format nu poate fi format …
in plus … nu despre salarii ar trebui sa discutam … si nici macar despre calitatea invatamantului .
Cum vezi tu problema învăţământului românesc atunci?
Metoda de abordare pe care ai ales-o e un pic diferită. Totuşi, întreb:
1. cum şi-ar permit profesorii să facă ore suplimentare când chiar părinţii vin şi te roagă să-l laşi mai repede, când sistemul instituţional nu te ajută să poţi să-i ţii la orele de bază. De unde ore suplimentare când elevii nu vin nici la cursurile de bază? Câtă vocaţie îţi trebuie ca să poţi să lupţi cu acest sistem în care orice cancan din învăţământ este mediatizat, iar profesorii sunt puşi la zid?
2. Cam de unde ar avea profesorii bani pentru activităţi extracuriculare? Salariile sunt îngrozitor de mici. Nu spun că nu câştigă mult raportat cu nr. de ore prestate. Dar se vorbeşte mereu numai despre orele prestate în şcoală. Se uită sistematic de orele petrecute cu planificări, pregătirea materialelor pentru şcoală, studiu individual, corectarea lucrărilor de control şi a tezelor. Profesorii nu-şi doresc concedii plătite. Ei îşi doresc bani ca toţi ceilalţi. E foarte trist să vezi un profesor că şi după 10 ani, de exemplu, mai poartă acelaşi costum pe care l-a purtat la banchetul de absolvire al unei generaţii. Şi că ei au ales să-şi mănânce nervii cu elevii care acum au meserii cu 3 ori mai mult succes.
Limita dintre un profesor competent şi un elev dezinteresat este foarte greu de perceput.
Învăţământul românesc mai are o scăpare atunci când introduce disciplina strictă (de fier) în şcoli, atunci când găseşte pârghiile de a controla elevii, atunci când re-introduce toate examenele de admitere (şi la liceu şi la facultate), atunci când evaluează lunar profesorii şi organizează săptămânal inspecţii în şcoli, atunci când renunţă să mai ia şpagă şi promovează profesorii numai pe criteriul numit competenţă. În general atunci când stârpeşte ce e de stârpit.
Ah, şi atunci când instaureazî respectul ca bază a tuturor relaţiilor între elevi şi profesori şi profesori şi elevi.
Ai perfectă dreptate şi este justificat să aduci în discuţie problema elevilor dezinteresaţi. Este un subiect pe care nu l-am luat în considerare, plecând automat de la o premisă greşită, bazată pe propria experienţă: că elevii sunt un material brut, care poate fi modelat. Din păcate, nu trăim într-o societate utopică, iar elevii devin din ce în ce mai infatuaţi, mai impertinenţi şi mai blazaţi. În acest caz, eforturile unui profesor bine intenţionat şi pregătit pot fi anulate din start: n-ai cu cine.
Este o experienţă de care m-am lovit eu însămi când am ales să predau un curs (pro-bono, de altfel) facultativ la ASE. Oamenii erau aproape imposibil de motivat.
Copiilor impertinenţi şi dezinteresaţi li se adaugă părinţii care cred că soarele răsare în fundul progeniturii, care aleargă după note bune fără ca juniorul să depună vreun efort, care îşi trec copiii clasa cu plasa. Care dau cu profesorul de pământ dacă îşi permite să nu-i idolatrizeze pruncul.
La fel şi presa, care “pune la zid”, cum foarte bine spui, profesorii prin articole subiective şi prost documentate. Îmi aduc şi acum aminte cu amărăciune de “profesoara porno”, o femeie absolut normală care a “îndrăznit” să-şi trăiască sexualitatea în intimitate cu bărbatul ei, deşi, vezi-doamne, era profesoară.
Pe de altă parte, în fiecare clasă este un nucleu de, poate, 5% dintre elevi, care chiar vor să înveţe ceva. Iar aceşti 5% sunt băgaţi în aceeaşi oală cu restul de 95% şi demotivaţi de lipsa de autoritate şi de angajament a profesorului.
Având profesori în (noua mea 😀 ) familie şi între prietenii buni, niciodată nu mi-aş permite să pun la zid toate cadrele didactice, generalizând fără un minim discernământ.
Din această cauză şi propunerea de a remunera discret, în funcţie de performanţe. Acei profesori care sunt întradevăr pedagogi prin vocaţie merită mai mult decât să fie puşi în aceeaşi oală cu indivizi obscuri care intră în învăţământ cu gândul la multele “concedii plătite” şi munca minimă pe care trebuie să o depună. Şi da, ei chiar nu merită să poarte acelaşi costum la 10 ani după absolvirea unei generaţii.
Cu siguranţă într-un sistem corupt şi disfuncţional asemenea propuneri utopice sunt greu de implementat. Cu la fel de mare siguranţă propunerea ta de a reinstaura respectul şi bunul simţ la orice nivel stă la baza oricărei reforme.
Dar nu crezi că înainte de a cere bani un om ar trebui să demonstreze că este capabil?
invatamantul e pe cale de disparitie draga maddame .
invatamantul asa cum a fost el in ultimii zeci de ani e un dinozaur . nu poate face fata cererilor actuale .
isi da disperat ultimele cuvinte catre oricine e dispus sa il asculte .
facultatile …. scolile …. toate astea sunt pe cale de disparitie . sunt invechite .
asta e un fapt .
cum o sa fie ? nu stiu . om trai si om vedea .
cert e ca omul , implicit asteptarile , evolueaza mai repede decat poate tine invatamantul pasul .
omul de maine trebuie sa poata folosi un calculator la 5 ani . omul de maine trebuie sa isi cunoasca drumul in viata la 10 ani . omul de maine va fi un superom .
asta e un fapt .
invatamantul , asa cum e el acum , nu ii va putea oferi ce are nevoie .
copii vor face matematica avansata de la 12-13 ani .
la 15-16 ani vor avea un rol activ in societate . nu vor mai fi doar simpli elevi .
sunt din ce in ce mai multe lucruri de facut . nu vom trai mai mult . dar va trebui sa facem mai multe lucruri in acelasi numar de ani .
Faptul că lumea şi tehnica evoluează mai repede decât se poate adapta un sistem nu înseamnă că sistemul devine inutil. Îi trebuie numai mici revizuiri, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale :).
Nu vorbim aici de învăţământul românesc, care este întradevăr un dinozaur. Vorbim de învăţământ în general, sub premisa că este un sistem funcţional.
Oricât de mult ar evolua lumea, bagajul minim de cunoştinţe necesar nu se contractă. Eventual îi mai trebuiesc adăugate o serie de alte elemente legate de evoluţia tehnică.
Dar materiile umaniste, cele care formează un om şi care îi oferă cultura generală, nu au de ce să se schimbe sau să devină obsolete.
În sensul ăsta, dreptatea e undeva la mijloc. Trebuie să ne adaptăm, da, dar totodată este important să nu uităm ceea ce ne umanizează profund, de dragul “erei informatice”.
Învăţământul românesc e altă poveste…
Deşi absolut justă, e totuşi tristă perspectiva omului de la colţ. Trist că la 5 ani copiii nu se mai pot bucura de “alergatul mingii în jurul blocului” şi că la 15 ani devin deja maturi. Poate aici ar trebui să lucrăm întâi şi-ntâi. Că prea am preluat ca berbecii de pe-afară tot ce se putea şi acuma ne luptăm cu consecinţele. Însăşi degradarea sistemului românesc de învăţământ e rezultat al acestor preluări de modele occidentale.
Maddame, aia cu soarele în fundul pruncului îmi place maxim. Aş fi vrut s-o ştiu mai devreme 😉
Sa stii ca mai sunt si exceptii, un exemplu este invatatoarea fiului meu, care este continuu procupata de copii, lucreaza cu ei extraordinar de mult, ii pregateste si ii incurajeaza sa participe la concursuri, organizeaza excursii, a fost cu ei la teatru, expozitii, muzeu etc. Acum baiatul este in casa a doua, stiu ca inca doi ani nu am dureri de cap, dar ce se va intampla din clasa a cincea mi-e groaza sa ma gandesc.
Da, Stephanie, iar profesorii şi învăţătorii care îşi dau cu adevărat silinţa cred că ar trebui să câştige mult mai mult decât cei care merg la şcoală numai ca să facă prezenţa. Merită mai mult.
am uitat in primul comment..am scris ceva de pregatirea in facultate mai de mult aici : http://www.gabrielpredescu.ro/update-e-vina-hotelierilor.html
hm. desi dreptate ai in mare parte, am o obiectie.
nu sunt de acord cu ultima parte, referitoare la cum ar trebui evaluati profesorii. la fel ca tine, cred ca pot numara cel mult 4 profesori care mi-au influentat dezvoltarea ca om. si e adevarat ca unii din acestia m-au dus la olimpiade, unii au facut ore suplimentare, etc.dar pe de alta parte, nu acestia erau profesorii care duceau cei mai multi copii la olimpiade. dimpotriva, erau cei care puneau presiune asupra elevului in acest sens. aia care iti puneau 10 in catalog tot semestrul daca te duceai la olimpiada, si care nici nu se mai uitau la tine daca indrazneai sa refuzi(si aici vorbesc din experienta proprie).
ce vroiam de fapt sa spun e ca profesorii care mi-au marcat viata cel mai mult nu au fost cei care duceau multi copii la olimpiada, sau in excursie, sau orice lucru de genul asta. au fost acei oameni care nu au neglijat sa invete elevii ce trebuie la ora, adica atunci cand trebuie, si care au avut in gand nu realizarile personale, ci cele ale elevului.
si mai e un lucru. olimpiadele nu au ce cauta intre imperativele unui profesor bun. un profesor are rolul de a invata in aceeasi masura toti elevii unei clase, de a contribui la formarea lor ca indivizi. trebuie sa poata transmite informatia cat mai limpede, sa aiba o intelegere profunda asupra omporamentului copiilor si adolescentilor… toate acestea fiind lucruri care tin de pedagogie. nu toti oamenii au inclinatii naturale catre pedagogie, si mai ales putini oameni dau importanta cursurilor de pedagogie, si examenelor care se daupentru titularizare, si asa mai departe. asta e pana in momentul de fata cea mai mare problema in sistemul de invatamant. si eu cred cu tarie ca in acest domeniu ca si in multe altele, ar trebui sa existe evaluari periodice ale angajatilor. psihologice, de pedagogie… de profilul materiei predate… in fine. si ar trebui sa fie luate in serios aceste evaluari, oentru ca la ora actuala, cele existente sunt o rusine.
si ca sa iti exemplific(tot din experienta proprie), o sa iti spun ca mama e profesoara. si de multi ani de zilepeda materii precum desen tehnic, centrale termice, si alte porcarii de genul(inginerie) la liceu sau scoala profesionala, in afara orasului. eu nu stiu cate olimpiade exista la materiile astea, sau in cate excursii isi pot permite acei copii sa mearga,dar i-am vazut, si am vazut ce nivel scazut al culturii si educatiei au. sunt oameni care nu au bazele necesare pentru a intelege materiile ce li se predau, care chiules si fug in carciuma, care fumeaza in clasa in pauze, care se bat, scuipa, injura, harjonesc, etc. si am vazut si ore facute de a mea mama, si pot afirma ca e cel mai bun profesor pe care l-am vazut vreodata. am vazut-o ridicand nivelul cunostintelor copiilor repetenti de la note de 2-3-4 la 6-7 fara artificii si inflorituri sau indulgenta, am vazut-o impunandu-se fara sa ameninte, tipe, dea note mici, insulte, sau orice de genul asta vreodata un elev al ei. la ea la ore era liniste, si copiii se adresau cu doamna, va rog frumos, multumesc, imi cer scuze, si li se raspundea la fel. chestie care nu era caracteristica locului respectiv. e, diferenta dintre mama mea si restul profesorilor pe care i-am cunoscut eu e ca ea are un raft de biblioteca plin cu carti de pedagogie, si multe altele cu carti ce tine de domeniul ei. si ca le-a si citit. si ca ea tine cont de copiii astia needucati si necititi la fel de mult ca de elevii eminenti. si cu toate astea, de ani de zile, in fiecare toamna se lupta cu sistemul ca sa obtina o detasare de la tara la oras, ca sa fie mai aproape de familie, si sa nu mai faca naveta. pe care in 2 treimi din timp nu o obtine, pentru ca, dupa cum am scris mai sus, sistemul de evaluare e ca o gluma proasta.
am scris mult, si nu stiu daca foarte ordonat ca si flux al ideilor. scuze pentru asta… pe scurt, ceea ce vroiam sa spun e ca nu cred ca doar rezultatele exceptionale care pot fi puse pe hartie sunt cele care ar trebui sa cantareasca in catgorisirea unui profesor. si astea conteaza, dar nu decisiv…si nu e suficient sa existe. important e si cum se ajunge la ele, pentru ca asta e partea care contribuie la formare. ca ai luat locul 1 sau locul 4 sau ultimul loc la olimpiada… asta o sa conteze mai putin.
a! si inca ceva: pentru lucrurile astea despre care vorbesti(olimpiade, concursuri, ore suplimentare, poate si excursii – nu cunosc legislatia exacta) exista niste trepte de diferentiere ca si salariu. se numest salariu de merit, respectiv gradatie de merit. vin ca un bonus la salariu, se exprima in procente, se primesc lunar timp de un an, iar primul din cele 2 nu aduce prea mare imbunatatire. si daca nu ma insel, sunt intr-un numar foarte limitat pe judet, si ghici ce: se dau pe pile!
Acum, sa vorbesc si eu in cunostinta de cauza, din mijlocul liceului [trec a 11-a].
Eu am trecut prin 5 scoli, si practic vreo 90 de profesori.
Din astia 90, 5 profesori am avut calumea. Pe care ii tin minte si sunt buni. Care chiar se preocupa, si stiu exact cum sa se poarte cu elevii si ce trebuie sa zica.
Profesoara de istorie de acuma a zis-o bine:
“Pe mine nu ma intereseaza majorarile lor de salariu, pentru ca daca eu nu as avea si alte activitati productive, in afara de pedagogie [tipa e o somitate, vorbeste 3 limbi straine bine de tot, are legaturi cu foarte multe tari si are clasa], nu as putea sa imi platesc strictul necesar la casa [apa, gaze, electricitate].
Si totusi, prefera sa vina la scoala si sa-si bata capul cu noi atatea ore in loc sa isi vada de viata ei. Asta inseamna profesor dedicat.