Poşta Română, bibelou de porţelan
Folosesc serviciile Poştei, ca tot cetăţeanul în epoca interneţilor, numai când am ceva de împărţit cu vreun organ public. Care organ n-a auzit încă de world wide web şi alte prostii de genul.
Azi, cu avânt muncitoresc şi o recomandată în braţe, aterizez la oficiul poştal z, ăla de la Rosetti. În faţa mea, minune, o singură persoană cu o singură scrisoare. Uau, deci în maxim 5 minute am plecat, se bucură mintea mea în gândul ei.
Mare falus (major fail). Duduia de la ghişeu a stat fix 10 minute să-i rezolve duduii din faţa ghişeului recomandata. Mai băga ceva pe calculator, mai gândea un pic, iar mai introducea ceva cu cele două degete arătătoare. Într-un final apoteotic, timp de 2 minute imprimanta cu ace (!) proprietatea companiei a imprimat cum ştie ea mai bine pe o foaie cu antet de Poşta Română datele recomandatei. Următoarele 5 minute au fost petrecute de către funcţionară cu căutatul de bani mărunţi prin tot oficiul poştal z.
Doi ani mai târziu ajung în faţa funcţionarei. Cu confirmare de primire, vă rog.
După care am intrat în transă. Femeia avea mişcări blânde, line, pline de graţie, hipnotizante de-a dreptul, prin care a dus la bun sfârşit următoarele operaţiuni:
- Lipit o etichetă cu cod de bare pe scrisoare.
- Scanat eticheta.
- Privit la monitor, la un program care cu siguranţă rulează din DOS, posesor al celei mai dezolante interfeţe pe care am văzut-o vreodată (Bios-ul Ferestrelor e parfum pe lângă ce are Poşta Română).
- Introdus datele greşit.
- Eu făcut observaţie că stau la apartamentul 11, şi nu la doi (probabil crezuse că i-am dar o problemă de matematică şi a adunat numerele apartamentului: 1 plus 1 fac 2, haha, pwned by Poşta Română!).
- Introdus datele corecte (cu două degete şi multe greşeli: dilit-greşeală-dilit dilit-scris bine-greşeală-dilit etc).
- Pus viril o ştampilă mare pe plic.
- Imprimat cu ace (! din nou) 2 minute o nuştiuce confirmare.
- 5 lei.
- De data asta a avut rest.
Am plecat de acolo cu impresia vagă că am fost teleportată îm timp. Şi că plicul meu va pleca cu diligenţa prin Vestul Sălbatic.
Totuşi au camere de luat vederi. La care m-am strâmbat când nu se uita duduia de după ghişeu.
Madamme… Te rog… Ceva despre Impozite si Taxe. Ghiseu, normal. :))