Cum să conversezi inteligent

Gogu, fost coleg de suferinţă pe altă plantaţie, nu ştia să poarte o discuţie. Un om inteligent alminteri, relativ citit şi ambiţios, dar absolut incapabil de a accepta contradicţia.

Ţin minte şi acum prima şi singura noastră discuţie în contradictoriu, în care neştiutoarea de mine, degrabă degustătoare de conversaţii complicate şi de argumente interesante, m-am aruncat cu capul înainte.  Inutil să redau aici cum a degererat parle-ul nostru, în final totul s-a terminat apoteotic, cu un monolog al lui de un sfert de oră, în care mi-a explicat că dacă eu aşa gândesc, e clar că nu putem vreodată fi prieteni şi e mai bine ca drumurile noastre să se despartă aici.

Nu s-au despărţit acolo, ne-am mai văzut zilnic pentru ceva timp, dar fiecare tentativă de conversaţie din partea lui s-a terminat delicat, cu un lapidar “ok” din partea mea. Nu m-am avânturat niciodată de atunci să-l contrazic cu ceva, dar am şi renunţat la a-i mai da deosebită importanţă.

Problema omului era, am cugetat eu acum ceva vreme, mai bătrână şi mai înţeleaptă fiind decât atunci, că nu reuşea niciodată să despartă argumentul de persoană. Pentru el, discuţia nu se purta în spaţiul neutru dintre două sau mai multe persoane, ci pe teritoriu minat, în spaţiul privat sufletesc al omului. Era un răzbel care trebuia câştigat, mă-nţelegi. Nu conta care erau metodele, nu conta că nu avea, de fapt, nimic de câştigat. Gogu avea mereu mereu mereu ultimul cuvânt.

E clar unde vreau să ajung cu asta.

Senzaţional! Maddame îţi oferă în premieră locală: Sfaturi pentru o discuţie productivă!

  1. Ascultă cu urechea potrivită. Zice poetul că orice enunţ, oricât de banal, poate fi interpretat în (minim) trei feluri. Să luăm ca exemplu “E frig afară”. Tu cum înţelegi dacă gogul de lângă tine îţi zice asta? Click pe poză după ce răspunzi. 3urechi
  2. E clar că trebuie să îţi păstrezi obiectivitatea faţă de persoana din faţa ta şi să te concentrezi asupra discursului, şi nu a persoanei.
  3. O discuţie se poartă pe teritoriu neutru. Nu ataci persoana din faţa ta, ci argumentele ei.
  4. Lasă-l pe cel din faţa ta să-şi termine ideea. E o cutumă balcanică întreruperea interlocutorului, pentru că ai tu ceva important de zis. Pe de altă parte, oamenii tind să vorbească până ce-i întrerupe cineva. Civilizat e să nu întrerupi, mai ales dacă interlocutorul tău e străin. Poate fi interpretată ca o dovadă crasă a lipsei de bun simţ.
  5. Cântăreşte-ţi bine cuvintele. Să vorbeşti mult şi prost îţi dă maxim un avantaj de moment prin exasperarea interlocutorului.
  6. Foloseşte fraze scurte şi argumentează.
  7. Nu ridica vocea. Nu există excepţii de la regula asta. E de prost gust să vorbeşti tare şi răspicat.
  8. Nu căuta să ai mereu ultimul cuvânt. S-ar putea să n-ai dreptate, nu le ştim toţi pe toate. S-ar putea să ai dreptate, dar să aibă şi celălalt. S-ar putea să n-aveţi nici unul dreptate. În final, o conversaţie nu se reduce la cine are dreptatea în chiloţi.
  9. Apreciază o argumentare inteligentă, chiar dacă nu este în acord cu principiile tale.
  10. Opreşte o conversaţie atunci când devine agresivă, redundantă sau degeaba. Cel mai uşor mod este să nu mai răspunzi “provocării”. Conversaţia moare repede dacă nu e întreţinută.
  11. Învaţă, punct. Orice discuţie pe care o porţi te poate învăţa ceva nou. Este cea mai bună metodă să afli că lumea nu e numai alb şi negru.

Învaţă să contrazici inteligent, să cedezi cu graţie şi să asculţi. Vei avea numai de câştigat.

You may also like...

9 Responses

  1. raluxa says:

    Articol adaugat pe blogoree.ro – multumesc.Il poti vota aici:
    http://www.blogoree.ro/Altele/Cum_s_conversezi_inteligent

  2. frm says:

    asta mi-a placut: “În final, o conversaţie nu se reduce la cine are dreptatea în chiloţi. ” desi suna mai poetic “… cine o are dreapta in chiloti”
    PS
    oare o sa te contrazica cineva la postul asta? cu o fraza lunga si neargumentata eventual :)))

  3. Mad Dame says:

    Lungă poa’ să fie, pentru neargumentare please find attached “loc de dat cu capul” 😉

  4. uneori alegem sa nu conversam inteligent .

    depinzand de scop sau de cealalta persoana .

    trebuie sa te si cobori … si uneori doar vrei sa enervezi . alteori nu ai nimic de demonstrat dar vrei sa maturi podeaua cu cel din fata ta .

    dar da … daca asta iti doresti … o conversatie inteligenta … spun doar s-ar putea sa ai dreptate 😛 ca sunt capos 😀

  5. Mad Dame says:

    Dar e o alegere făcută cu sânge rece sau mai mult o reacţie nervoasă, atunci când te simţi ameninţat/enervat etc de celălalt? Pentru că atunci ieşim din sfera discuţiei şi ajungem la ceartă, care e cu totul altă poveste.

  6. e o alegere cu sange rece facuta , de cele mai multe ori , indiferent de celalalt .

  7. Stephanie says:

    E plin de Gogu in societatea romaneasca , dar stii vorba aia “cel mai destept cedeaza”, il lasi in plata Domnului, sa-si bage-n c.. argumentele!

  8. danutchidon says:

    …ia legatura cu vulpeasca poate nu s o fi schimbat arta conversatiei, doar subiectul….ca vad ca predicatul il tii strins si nu l dai nimanui….iti place articolul asta? hotarit…lucru…cum stai cu timpul …trecut / ?ai grija la pre pozitie si vezi unde pui virgula….eu asez aici punct si virgula, semn ca va mai urma ceva daca, va va face placere….madamme

  9. Mad Dame says:

    Desigur, desigur. Vad ca ai luat şi tu predicatul în braţe – felicitări!