Fără adevăruri absolute

Nothing but the truth, 2008.

O reporteriţă scrie un articol de Pulitzer care desconspiră un agent CIA sub acoperire. Este somată să-şi dezvăluie sursele. Refuză. Intră la pârnaie. Etc.

La sfârşit, rămân deschise două întrebări:

1. Unde începe responsabilitatea jurnalistică? Bine, presa trebuie (în mod ideal) să fie liberă,  să informeze, să ne deschidă ochii şi să tempereze acţiunile abuzive ale puterii executive. Fără o presă liberă nu am fi avut Watergate blabla.

Toate bune şi frumoase în teorie. Dar acolo unde presa distruge vieţi, încalcă dreptul la intimitate al persoanei, profită de slăbiciunile cele mai mari ale omului pentru a genera comunicate “senzaţionale”, unde presa însăşi abuzează, care este mecanismul de reglare? Cine vânează vânătorii? Sau este presa în vârful lanţului trofic?

2. Ce este mai presus, libertatea individuală,  sau integritatea unui stat? Drepturile omului sau puterea ca naţiune? E mai mult o întrebare pe care mi-o pun eu, se pare că Statele Unite au rezolvat problema odată cu Patriot Act, prin care libertăţile constituţionale ale tuturor celor care sunt suspectaţi de terorism sunt practic anulate.

Eu încă mă gândesc. Poate ştiţi voi răspunsul.

[Acu’ să nu-mi săriţi în cap cu răspunsuri mestecate de alţii pentru voi. Nu mă interesează nici teoria conspiraţiei, nici zeitgeist ze movie. Faceţi un efort de gândire: presa sau intimitatea? individul sau naţiunea?]

You may also like...