Cum sa te organizezi
Lipsa de organizare înseamnă nervi şi stress. Iar la nervi şi la stress maxim, foarte des se întâmplă să uiţi de minimele cerinţe ale bunului simţ.
Păstrează ordinea între lucruri. Ordinea înseamnă timp câştigat.
Aruncă lucrurile vechi. O pledoarie împotriva obişnuinţei româneşti de a păstra tot, că nu ştii când îţi mai trebuie: haine vechi, cutii, pet-uri, sticle, cosmetice expirate, parfumuri de duzină, reviste, pantofi demodaţi şi/sau rupţi, cabluri, electronice stricate etc.
Foloseşte o agendă. Electronică, de hârtie, cum vrei tu. Notează-ţi întâlnirile şi evenimentele importante (zile de naştere, aniversări). Eventual, dacă ştii că ai tendinţa de a uita de oamenii dragi când eşti stresată, notează-ţi inclusiv să îi suni sau să îi vizitezi.
Rezolvă lucrurile mici pe loc. Facturi neplătite, mailuri rămase fără răspuns, ideea că avem o mie de lucruri de terminat ne stresează. Facturile trebuiesc plătite cât mai repede. Agaţă-le undeva la ieşirea din casă (noi avem un billboard chiar lângă uşă, unde agăţăm facturile şi bilete cu lucruri importante care trebuiesc rezolvate urgent) şi nu uita să le iei cu tine atunci când pleci.
Ţine un dosar cu facturi şi documente importante. Un biblioraft cu separatoare este suficient. Separă pe categorii: “Actele casei”, “Facturi”, “Garanţii” etc.
Planifică din timp. Concediile stabilite din timp te vor costa mai puţin, învăţatul pentru examene planificat te va ajuta să reţii mai mult şi să înveţi constructiv (mai ales pentru examenele profesionale, cu aplicabilitate directă la serviciu).
Stabileşte-ţi de duminică ţinutele pentru toată săptămâna. Mai ales dacă lucrezi într-un mediu cu ţinută de afaceri, să stabileşti 5 combinaţii diferite e simplu. Calcă-ţi cămăşile sau bluzele de dumincă seară, şi vei fi mult mai liberă dimineţile.
Fii punctuală! Sfertul academic se poate aplica, dar într-o lume în care facem atât de mult caz de egalitatea dintre sexe, frumos este să respectăm şi timpul persoanelor din jurul nostru. Denotă consideraţie să nu întârziem la întâlniri.
Organizează-ţi mediul de lucru. Un birou plin de hârtii nu denotă profesionalism, iar atunci când trebuie să găseşti urgent un anumit document, te va enerva până la paroxism. Aruncă periodic notiţele învechite.
Fii o doamnă! Organizează-te şi dă dracului sintagma “n-am timp”!
Acuma comentariu mai stupid ca ăsta nu cred să existe, dar:
Îmi place demersul ăsta. Excelent punctat. Ar trebui să faci o pagină separată în care să cuprinzi rubrica asta. Păcat că, aşa cum am mai spus, cele care citesc ştiu toate astea (sper, cel puţin) şi cele care nu ştiu oricum nu citesc 🙁
Mulţumesc pentru apreciere, cred că voi posta separat subiectul atunci când termin toată seria.
E foarte naiv din partea mea dacă sper că există undeva, acolo, femei care cred că nu sunt încă desăvârşite şi că mai au de lucrat la ele?
Cred că lor li se adresează în primul rând seria asta de posturi. Este ceea ce mi-a lipsit mie, într-un moment al formării, când reperele erau încă foarte neclare.