Nou! La modă! Moderaţia!

Mai exact, evită exagerările de orice fel: de comportament, de ţinută, de alimentaţie, de viteză etc. Cel puţin în România de azi, moderaţia e un cuvânt de pe altă planetă. Şi de ce n-ar fi, când permanent eşti bombardat cu îndemnuri spre consum nelimitat şi iraţional, spre mai mult, mai mare, mai repede.

Ei bine, să fii o doamnă înseamnă să porţi cu tine permanent un sac mare de personalitate (sau coaie, dacă permiteţi). Înseamnă să ştii să fii selectivă şi să stabileşti limite, să nu afişezi exagerări penibile numai de dragul de a atrage atenţia.

Moderaţia înseamnă:

Să ştii să te impui fără a trebui să ţipi şi să faci istericale. O doamnă nu ridică vocea la nimeni, nu se răţoieşte autosuficient şi indignat, nu jigneşte. Nu se impune prin volum, ci prin argumente.

Să ştii când să termini o discuţie. Atunci când discuţia alunecă în trivial  şi necivilizat, când partenerul începe să se înfoieze ca un păun, să gesticuleze sălbatic, să ridice vocea, să renunţe la argumente pentru injurii, este cazul ca discuţia să fie terminată. Blând, dar ferm, putem ieşi din situaţia neplăcută.

Să ştii unde să te opreşti din mâncat şi băut. Primul gând care îmi zboară prin minte acum sunt copioasele mese mioritice de sărbători. Să fie belşug, masa plină! Mâncăm şi bem necontrolat şi greu, ne batem cu palma peste burtă, rânjim satisfăcute iar în final ne mirăm de crizele de bilă care ne imobilizează la pat în zilele următoare. Dacă suntem în postura de a pregăti sus-numitele mese, robotim zi şi noapte, facem 15 feluri diferite de mâncare în cantităţi care ar putea hrăni un regiment întreg fără probleme, iar în final, când ziua sărbătorii chiar vine, suntem mult prea obosite pentru a petrece timp cu familia şi a ne bucura de ei.

Ei bine, dragele mele, cu un pic de moderaţie putem să ne ocupăm şi de cei din jur, şi de noi însene, fără a avea impresia că am renunţat la propriile vieţi pentru ceilalţi. Ceea ce ne duce la punctul următor.

Altruismul şi sacrificiul. Există o concepţie comună în România, şi anume, că părinţii, mai ales mamele, trebuie să se “sacrifice” pentru odraslele lor. În momentul în care ai născut, eşti anulată ca femeie şi personalitate distinctă, şi devii numai “mamă”. Fără stabili o regulă în acest caz (experienţa nu mi-o permite încă), cred că în momentul când renunţi la viaţa ta pentru a-l face pe cel de lângă tine (fie el bărbat sau copil) fericit, automat se nasc resentimente. Aşteptăm de la ceilalţi recunoştinţă veşnică, iar dacă nu o primim, devenim acre şi veninoase.

Desigur, nici extrema cealaltă nu e de dorit.

Egoismul. Nu vei fi niciodată o doamnă adevărată dacă te aştepţi ca soarele să răsară în fundul tău. Să încerci mereu, cu o perseverenţă puerilă, să fii în centrul atenţiei, să te dai cu fundul de pământ pentru a-ţi impune capriciile în orice situaţie, să te răsfeţi penibil atunci când cei din jurul tău nu-şi văd capul de treabă, să stai ca o margaretă şi să aştepţi să fii servită atunci când eşti intr-o vizită neoficială (la părinţi, la prieteni), cu siguranţă nu va ridica aplauze şi urale în jurul tău.

O doamnă ştie să acorde, cu graţie, vioara întâi celor din anturajul său, ştie să se retragă atunci când e cazul şi să tacă atunci când ocazia o cere.

Ţinuta. Moderaţie în ţinută înseamnă să nu luăm ochii trecătorilor prin apariţia noastră. Voi acorda un capitol separat subiectului, deci nu intrăm în detalii.

Să ştii când să te opreşti. Din muncă, din distracţie, din alergat, din cheltuit, din consum, din credite, din orice.

O doamnă ştie unde îi este locul în viaţă. Va încerca întotdeauna să se autodepăşească, dar fără a se umple de datorii (băneşti sau morale), fără a se compromite şi fără a intra cu bocancii în intimitatea celor din jur.