Limba română

De ceva vreme, mai exact, de când am început să mă tund la un tip, mă urmăreşte un gând.

Cum îi zice la “coafeză” pe masculin? Probabil că în lumea cul îi zice heirstailist, dar cum englezismele mi se par lipsite de orice efort imaginativ, refuz să folosesc termenul. Mai rămâne să-l numim, admirativ şi corect politiceşte, hair manager, şi am ajuns la capătul de jos al dicţionarului.

Deci coafez? Coafor? Nu, ăsta e locul unde se produce acţiunea. Frizer? Nu, ăla e de şi pentru băieţei, pe mine mă interesează varianta roz, pentru fetiţe. Mai ales că prin însăşi rezonanţa sa, frizerul trebuie să fie bărbat, savy în ale foarfecelui, obiectiv în tăieturi.

Nicolae nu e în niciun fel aşa. E roz, pentru fetiţe. Cu gesturi efeminate, glas subţire şi drăgălaş, un corp pe măsură, care intră fără probleme în măsura zero.

Ce mai, omul e atât de homosexual, încât termenul frizer i se potriveşte ca pumnul pe ochi.

Deci ce facem? Democratizăm limba română şi-l numim coafez?

(Offtopic: Aştept de mult intrarea lexicului românesc în mileniul al treilea – când o s-aud prima oară “cancelara Germaniei, A. Merkel”, în loc de odiosul “cancelarul Germaniei etc”, mă-mbăt. Pe cuvânt. Da’ n-aş promite să aştept cu beutul până atunci..)