Maddame

Hai, încă una cu nunta şi m-am dus, că v-am ţăcănit de cap cu de-astea.

Ticuţul era distrus. Ter-mi-nat. Melancolic. Nu mai înţelegea lumea.

-Şi n-a vrut, măi, n-a vrut şi basta! 

Omul sugea letargic din bere (nici măcar nu-i aduseseră Hainecăn, era Ursus, deşi el, sireacu, Hainecăn comandase).

-Chiar am încercat. Era totul ok, făcea băiatul tătătăăt, măi!

Ticuţul, vezi-bine, e bun prieten cu Maddame, care nu odată i-a fost uşor confidentă când avea vreo problemă de sufleţel. Şi viţăvercea, de altfel, pentru că Ticuţ le are şi el pe-ale lui, dar nimeni nu-i poate reproşa că n-are suflet mare şi dedicaţie către prieteni.

Acum era în impas.

- Nu înţeleg, se uită Ticuţul cu tristeţe la mine. Nu înţeleg de ce nu vrea domnul tău petrecerea burlacilor.

Vorbisem deja cu fetele, erau acolo, lângă voi, la Alba Iulia, nici nu trebuia să meargă departe. Şi ar fi fost totul ok, numai o m*ie mică ce-i dădeau, şi puteam să mergem la berea aia pe care o vroia el în loc de petrecere.

Da, măi. Ce suflet hain, domnul M, să nu vrea să meargă cu Ticuţul la o m*ie mică. Şi era chiar aproape de noi, nici nu trebuia să lipsească mult de acasă.