Maddame

Da, dragilor, nici Maddame nu este mai presus de interese mici, de mojicie. Dar fac mea culpa şi vă povestesc, cu toată sinceritatea pe care mi-o permite memoria, cum am luat şpagă în tinereţe. Şi chiar am prestat pentru această şpagă, cum lesne va fi de observat din rândurile care urmează.

Era vara anului 2000, eram pruncă mare de-acum, şi dansam într-un ansamblu de dans popular. Nemţesc. Care ansamblu de dans ne-a dus la un festival, hăt gheparte, tuma în patria mumă a dansului. Nemţesc.

UE era şi pe-atunci, dar noi în UE nu eram. Chiar mai mult, parcă ne trebuia şi ceva viză să călcăm pământul Reich-ului, din câte îmi aduc aminte. Cu toate astea, iacătă-ne îmbarcaţi în autobuz şi pe drum spre Nagylak, pe unde urma să purcedem spre tărâmul ursuleţilor Haribo şi al cafelei Amaroy.

La vamă – mucles. Ştiam că vameşii-s hâtri şi vor şpagă, şi-apoi ce aveam noi şpagă, la 15-18 ani cât aveam pe vremea aia, să le dăm la vameşi să ne lase a trece!

Adunăm în linişte paşapoartele şi stăm cuminţi, să nu stresăm vameşii, cum ne dăscăliseră şoferii, care erau mai umblaţi prin vămi decât mucoşii de noi.

Vameşii – că unde mergem.

Că mergem să dansăm în Germania, zice ăl mai bătrân dintre noi, pe care-l desemnasem un fel de şef, şi care şi el era mai umblat prin vămi, sas fiind şi având rude în Germania.

Că ce dansăm noi?

Că populare dansăm, populare săseşti, din alea ram-tam-tam-ram-tam-tam.

Aşaaaa, populare carevasăzică. Şi îs frumoase ele, popularele astea?

Păi îs! Vreţi să vedeţi?

Păi cam vrem, zice vameşul, mucalit.

Deci jos cu noi şi hai la dans (Era fro două noaptea, că şi atunci, ca şi acum, făceai o zi prin Romunica şi încă juma de zi prin afară până-n Doiciland).

Ram-pam-pam-ram-pam-pam, cu muzică laif, căci îl aveam pe Costel, acordeonistul nostru, care ne însoţea pururi cu pianul de piept la el.

Şi ne lasă, drăgăliţă-doamne, vameşul să trecem la unguri. Dar ce zic? Nu numai că ne lasă, ci ne şi umple cala autobuzului cu cole şi fante şi dulciuri, să aibe pruncii ce  să mânce pe drum.

Şpagă din şpagă s-a făcut, zic, iar noi ne-am înfruptat cu neruşinare din ciocolăţile vameşilor, pentru care am prestat dansuri populare la graniţă, la Nădlac. Şi numa ce ne-au ajuns colele lor şi pentru drumul de întoarcere, de ne-am făcut că dormim când am purces peste graniţă înapoi spre plaiurile mioritice, căz doar - românaşi ce eram - odată ce ne-am văzut cu cola-n traistă, nici dansuri nu ştiam, nici treji nu mai eram.

Bonus, la cererea lui Julien Sorel publicului: Ui ce frumos dansam în jurul pomului (iar aia cu săgeată neagră în cap este a dumneavoastră umilă..)