Bucură-te că te enervezi
…pentru chestii mărunte.
Pentru că oricine a trăit, vreodată, o tragedie reală, aşa cum e ea tragedie, de te loveşte în moalele capului şi te lasă amorţit, incapabil să vorbeşti sau să simţi ceva, după care te doboară deodată, nu mai are timp să se supere pe colegii de serviciu sau pe clientul ăla dificil, fată!
Dacă tu încă te enervezi, pueril şi candid, pe trafic sau pe ploaie, bravo ţie! Eşti un om fericit, monşerule!
Dacă te superi că iubitul nu-şi strânge ciorapii sau că iubitei îi ia 2 ore să se aranjeze în oglindă, eşti un om norocos, mane!
Dacă te plângi că n-ai bemve şi că Gheorghe are bemve (servus, Gheorghe, dar alt Gheorghe, nu ăla cu bemve!), eşti liderul maxim al bucuriei!
Uită-te la tine şi bucură-te că suferi pentru căcaturi. Pentru că înseamnă că n-ai suferit niciodată pentru lucruri mari, ca să ai vreo balanţă tristă pentru căcaturile zilnice. Şi e bine aşa, e tare bine!
Îţi doresc, dragă cititorule, să suferi toată viaţa doar pentru că n-ai pantofii roşii pe care i-ai văzut în vitrina aia colorată şi pentru că nu-ţi permiţi ultimul model de aiped. Nimic mai mult.
Te ţuc frumos şi mă duc să mă mărit, gata, vorbim peste fro lună, aşa, când veni-voi cu poze din luna de miere.
01.06.2011 la 11:56
Ce frumos ai zis!
01.06.2011 la 12:33
Oh, come on, să te enervezi din nimicuri, considerându-te norocos că nu treci printr-o tragedie adevărată? Gizăs! Ce raţionament e ăsta?
)
Eu aş zice să laşi nimicurile şi să nu te enervezi din absolut nimic, pentru că şansele să te enervezi dintr-o tragedie reală sunt infime oricum…
Deci nu pot să cred că ai scris articolul ăsta
01.06.2011 la 12:36
Nu, monşerule, nu e un îndemn. Dacă poţi să nu te enervezi deloc, bravo ţie! Dar câţi oameni cunoşti (bine, fără tine şi – îndrăznesc să zic – mine, care ne-am născut într-o zi zen) care să poată efectiv să nu se eneveze? Care să nu se lase doborâţi de trafic/clienţi dificili/ coadă la supermarket (da, există şi din ăştia!) /vreme urâtă sau mâncare proastă la cantină?
Eu ălora mă adresam. Care ăia ar trebui să vadă că acolo unde e loc de nervi prosteşti, lipseşte tragedia adevărată. Şi e motiv de bucurie, de fapt.
Savy?
01.06.2011 la 13:20
Să zicem că e ok acum, cu explicaţiile de rigoare. Eu zic că nervii oamenilor pe mărunţişuri spun multe despre pasiunile lor. Să te enervezi pe vânzătoarea de la magazin când ai atâtea lucruri de făcut în viaţă… Trist!
01.06.2011 la 15:02
Mi se pare tare cum diferiţi oameni, în funcţie de caracterul lor şi de experienţele de viaţă, au interpretat diferit articolul.
Să-ţi povestesc una drăguţă a propos de asta: vorbeam odată la cooperativă cum mi se pare genial să te duci într-un oraş din Ardeal, din alea lentele, să te aşezi la o terasă şi să n-ai nimic împotrivă dacă chelnerului îi ia 10-15 minute până să vină să-ţi ia comanda. Că eşti cel mai tare om din lume dacă îţi permiţi timpul ăla şi nu te stresezi cum că “mai repede, mai repede”.
Răspunsul unui coleg a fost: “Dar poate eu nu vreau să-mi stric timpul cu chelnerul ăla.”
La fel – oameni diferiţi, interpretări diferite. Mie oamenii care au timp mi se par cei mai bogaţi. Lui – cei care economisesc timp.
08.06.2011 la 8:54
Ma bucur, ma bucur, dar eu sunt zen de obicei. Dar nu pot cu oamenii care trag de timp intentionat… pfiuuu, i-as trimite pe toti pe o insula a lor.
Maritis placut!
14.06.2011 la 20:56
Bravos
Cand am gasit si eu blogul tau, deja pleci sa te mariti si nu mai ai de gand sa postezi vreo luna.
Casa de piatra
!!!
16.06.2011 la 17:57
No servus, draga, bine-ai venit, uite, iti raspund fix din luna de miere:)).
Mai hai pe aici!