Maddame

La noi e şi mai bine: îi ţin numai eu fără drept de apel ))

Nu, acuma serios vorbind: eu îi gestionez (şi prost) că eu fac toate plăţile, eu fac cumpărăturile (în afară de things to wear că musiu e pretenţios) etc…

Dar când nu eram căsătoriţi era fiecare cu treaba lui. Şi atunci primeam mult mai multe cadouri şi cu toate ocaziile posibile şi fără vreo ocazie……

@ anatati: Asta e o chestie faină cu ţinutul banilor separat. Vrea domnul să-mi facă o surpriză (sau eu lui), se aranjează fără prea multe probleme.

Altfel ar fi fost ciuciu mare surpriză cu cerutul în căsătorie la Praga (inel inclus, alea).

@ cristina: Şi ideea voastră-mi place.

Deci mie-mi convine aşa.

Separat, dar “facem chetă” pentru mâncare/piață/carfur/mega-imigi/facturi comune/întreținere/etc.

o familie cu venituri separate?:) e fun, e misto, dar nu e familie, e doar un sex pact. va e frica la amandoi de implicare, de asta si evitati sa va amestecati finantele, pentru ca atunci s-ar numi familia Xulescu, cand si bunele si relele ar fi la comun.

@arhi, asta face o familie, faptul ca toti banii stau adunati sub salteaua conjugala?

@maddame, eu traiesc in germania, tara unde totul intra intr-un cont bancar si tot de acolo sunt redirectionati spre alte conturi (gen lumina, chirie, telefon, internet, orice). practic nu ai bani in buzunar decat pentru cumparaturile de la supermarket. desi si acolo ai putea plati cu cardul, dar nemtii sunt mai rezervati asa.

din motivul descris mai sus, e aproape imposibil sa ai banii “la comun”. da, ai putea face un cont comun si ai putea “varsa” banii acolo, but it makes no sense!

eu si domnul meu avem conturile proprii, din care pleaca cheltuielile proprii, iar cand mergem la supermarket, plateste ala care scoate mai repede portofelul
cand avem cheltuieli mai mari – gen mobila, electronice, etc. – plateste unul si celelalt ii da jumate inapoi. asa ca nu exista discutii gen “vai, dar eu am contribuit mai mult in casa”.

fiecare cu banii lui. ca eu muncesc pentru ai mei si el pentru ai lui. nu muncim amandoi la comun, asa ca e normal sa ni-i gestionam fiecare separat.

In familia mea este la comun pentru ca majoritatea veniturilor sunt aduse de unul din noi. Practic banii soatei se duc pe plata gradinitei si apoi recurge la cardul de credit si la mica rezerva cash din casa.

Ideea este ca avem majoritatea cheltuielilor comune, copiii, mancarea, intretinerea, facturi, vacante si cand e vorba de cumparat o scula/mobila discutam unul cu celalalt si apoi trecem la fapte.

Este mai simplu pentru ca putem economisi impreuna si nu a trecut mult timp pana sa ne agreem obiceiurile de consum. Facturile sunt auditate lunar ochiometric si cumparaturile sunt facute de la inceput pe principiul: “Cumparam ce isi merita banii”. N-au fost probleme.

Babacii mei au o disparitate a veniturilor similara dar deoarece isi tin banii separati, toate cheltuielile comune cad in seama celui mai fericit de soarta, iar cheltuielile discretionare le fac unul din tot salariul (mic) si celalalt din ce ramane. Oricum rezultatul este ca nu prea economisesc.

Socrii mei iubiti au alta abordare, pun o parte din bani la comun, mai ales cei “pe acte” – pensia, si din ceilalti isi fac mici fonduri secrete pe care le folosesc o data pe an sau chiar mai rar pentru cheltuieli mari sau neprevazute/ ajutor pentru copii, etc.

@ Melk:
Ştii că şi eu mă gândesc la asta? Dacă unul din noi deodată ar rămâne fără serviciu, clar ălalalt n-ar sta pe gânduri şi banii ar fi “la comun”. Dar acolo unde ne permitem să ne facem mofturi personale, mai bine şi le face fiecare pe barba lui, fără să trebuiască să dea socoteală sau să se lanseze în negocieri gen: io iau placă video de 16 bulioane, tu-ţi iei 4 perechi de pantofi defalcat pe 2-3 luni.

Plus: Eu chiar vreau câteodată să cumpăr bilete la concert, sau un cadou mai substanţial, şi să fie surpriză.

De obicei hoţului tot de furat i-i frică! Aşa că… ciocu’ mic. Nu s-a inventat bărbatul ăla, care să zică: na, iubito, aici îs banii. Ia-i de-i toacă.

Să fim serioşi.

p.s. şi reciproca e valabilă. Că femeia n-o fi as la matematici, dar îi place să numere.

intrebarea asta e ca in greierele si furnica. cat timp e bine nu conteaza cum sunt banii impreuna sau separat, numai ca daca unu e greiere si cheltuie tot iar altul e furnica si strange, cand greierele nu o sa mai aiba de unde oare o sa-i dea furnica?

oricum in relatii de durata conteaza foarte mult educatia financiara care cam musai trebuie sa fie “pe acolo” la ambii.

Am citit tot (inclusiv comentariile). Poate gresesc, dar majoritatea care au scris sunt in relatii stabile si nu intr-o casnicie.

Poate voua asa va este bine. Dar care e diferenta intre concubinaj (o relatie serioasa in care locuiti impreuna) si casatorie ? Doar hartia ? Familie inseamna acelasi nume, platit nemteste (scos bonul dupa cumparaturi si defalcat pe al meu, al tau, comun) si in rest fiecare cu aia a lui ?

Inteleg ca atunci cand locuiesti impreuna si nu se pune inca problema de casatorie, ca esti mai reticent, dar dupa casatorie ? Teoretic il cunosti mai bine pe omul de langa tine, stii cat de cheltuitor e sau econom.

Iar discutiile legate de placi, telefoane, pantofi si alte chestii de genul, cred ca pot fi abordate diferit sa nu se ajunga la cearta / reprosuri. Nu cred ca va cumparati in fiecare luna telefoane, n pantofi / cosmetice si altele de genul.

“Dar mi-ar fi nustiucum sa-i cer cardul sotului ca sa-mi cumpar eu sosoni sau rochitz”
parca suna diferit de “luam bonul si impartim ce si cat cheltuie”

familia perfecta e aia in care toti banii sunt la comun, iar barbatu are banii lui proprii in contul FSN (fara stirea nevestei).

Banii comuni se folosesc la cumparaturi potolicioase (adica de potol), intretinere, curent, primele 6 beri din bar, pantofii ei, vacante
FSN-ul va fi folosit numai pentru scopuri nobile: a 7a bere la bar, o placa video (ca tot era aici exemplul asta), cadouri surpriza