Maddame

Altfel nu-mi explic coada uriaşă de dudui şi duduici de la Mol Afi Plaza alea alea.

Dar să încep cu începutul.

Se trezeşte Madam sâmbătă, la ora opt dimineaţa. Vede cât e ceasul şi suduie delicat (cu o seară înainte, stabilisem că voi dormi cât pentru toată săptămâna în sâmbăta de care vă povestesc.

Deci, la opt dimineaţa, Madam e în picioare. Drept pentru care, domnul fiind şi el treaz şi terminând de bombănit cam la 5 secunde după subsemnata, hotărăsc de comun acord să fugă înspre mol, înainte să se trezească puhoaiele.

Şi ajung, să zicem, pe la 10 fără ceva în mol, căz doar la 10 se deschideau toate şi familia M vroia să se care acasă cel târziu la 12 (când încep să curgă puhoaiele).

Molul, relativ gol cu excepţia unei cozi de vreo 50 de fomei. Vedeţi unde bat, da? La ora 10, în mol, coadă.

Să nu vă mai ţin în suspans, era chestia aia cu aduci-cremuţa-ta-îţi-dăm-altă-cremuţă. La ora 12, când am plecat, nenii cu cremuţele încă nu veniseră, dar coada se triplase. 150 de femei stăteau răbdătoare la coadă, o coadă care probabil ar fi urmat să mai dureze câteva ore bune.

Şi acum, nedumerirea: măi dragilor, eu înţeleg că e sărăcie mare în România. Dacă la coada aia erau doamne cu venituri mici, care nu şi-ar fi permis altfel o cremă care costă – să zicem – 50 de lei, atunci acest articol n-ar fi existat. N-aş râde niciodată de sărăcie.

Dar să stai cu vuitonul la vedere la coadă la mocangeală (şi 30% din femeile de la coadă aveau, fără dubiu, venituri cel puţin medii), în loc să faci ceva mai bun cu timpul tău (cum ziceam, coadă de câteva ore bune, sâmbăta!), ei bine, logica acestui gest mă depăşeşte complet. 

Să fie explicaţia că ne place în coadă, sau mai românescul “dacă-i moca, hop şi eu?”